CM 2010: Ghana - SUA 2-1. Pentru mândria Africii urmează Uruguay
- Adam Popescu
- 27 iunie 2010, 10:23

Naţionala Ghanei, singura echipă africană care a trecut de faza grupelor, a reuşit calificarea în sferturile de finală ale CM 2010, după o victorie în prelungiri, scor 2-1, cu Statele Unite ale Americii.
La 20 de ani după ce Camerunul a ajuns în sferturile de finală la CM 1990, din Italia, Ghana se califică în aceeaşi fază a competiţiei la CM 2010, unde va întâlni naţionala Uruguayului.
Ghanezii au reuşit o primă repriză foarte bună. Au marcat rapid prin Boateng, jucătorul care are un frate în naţionala Germaniei, şi au ţinut mingea departe de careul lui Kingson. Partea secundă a fost a americanilor, antrenorul Bradley lăsându-l mult mai liber pe Dempsey. Acesta a scos penaltyul care s-a dovedit cel al egalării, după ce vedeta Donovan a tras imparabil. Americanii erau pe tot terenul, numai că africanii au lovit din nou scurt şi rapid, în debutul prelungilor, după un gol al lui Gyan. Atacantul a preluat pe piept o minge care venea de la tocmai 40 de metri şi a şutat sub bară pentru 2-1. Comentariu live: min 120. Ocazii peste ocazii pentru americani, dar Kingson, portarul ghanez, este excelent. Ghana a scris istorie. min 115. Muntari, un super-jucător, este rezervă în naţionala Ghanei. Intră şi el pe acest final de meci, în care Ghana a ales o apărare foarte aglomerată. Să vedem dacă africanii vor rezista! min 115. S-a terminat prima repriză de prelungiri. Ghanezii se apără bine şi reuşesc chiar să ţină mingea destul de departe de poarta lui Kingson. Le era tare bun Essien acum. min 100. Americanii au preluat iniţiativa. De fapt, nu au cedat-o decât un minut, dar atunci Gyan a marcat. Bună atitudinea echipei americane, care nu a avut niciun moment de cădere după gol. min 97. Fază rapidă a americanilor, mingea a ricoşat undeva la marginea careului ghanez, dar şutul este blocat de Ayew. Africanii aleargă extraordinar! min 93. GOOOLLL Ghana. Pasă lungă pentru Gyan, acesta preia pe piept de parcă ar avea un burete acolo şi şutează sub bară. Nicio şansă pentru Howard. După ce SUA au dominat repriza secundă de la un capăt la celălalt, Ghana înscrie. Al treilea gol al lui Gyan la mondial. Prelungiri. Cred că, la capitolul condiţie fizică, africanii stau mai bine. Să vedem dacă o să rămână şi calmi. Presiunea e imensă pentru ei, în Ghana stă speranţa unui întreg continent. Cine aţi vrea să câştige în seara aceasta? min 90. Dacă ar fi jucat Portugalia cu Italia, nu s-ar fi jucat nimic din minutul 70, în aşteptarea prelungirilor. Dar s-a jucat, au fost ocazii chiar şi după minutul 85. Avem prelungiri, la fel cum s-a întâmplat în meciul Ghana-SUA de acum patru ani, la Cupa Mondială din Germania. min 83. Altidore cară un fundaş ghanez în spate şi găseşte resurse şi pentru un şut, care trece puţin pe lângă poartă. Imensă ocazie! Ghanezii nu contează deloc în atac. Aşteaptă prelungirile. min 79. Bradley stă inteligent pe linia fundaşilor ghanezi, preia bine o minge, dar trage pe centru, iar bravul Kingson prinde. Foarte bun jocul portarului african. Intră pe teren Apiah, omul care dădea golul de 2-1 în meciul SUA-Ghana de acum 4 ani. min 70. Îndrăznesc americanii şi Altidore este aproape de gol. Iese însă excelent portarul Kingson şi respinge cu piciorul. Ce atac rapid au avut americanii! min 65. Joacă foarte bine americanii, de când Dempsey a fost împins mai în faţă. În prima repriză, a jucat mult mai retras. Să vedem cine o să aibă curajul să atace acum, când mai sunt 25 de minute până la finalul timpului regulamentar. min 61. GOOOOLLL SUA. Penalty clar şi arbitrul maghiar îl acordă. Foarte abilul Dempsey scoate acest penalty. Bate Donovan şi e 1-1. Şut pe colţul lăsat liber de portar. min 45. Cei doi atacanţi ghanezi sunt în stare să se lupte cu patru fundaşi americani. Ayew a creat câteva faze deosebite, dar şuturile colegilor au fost peste poarta lui Howard. Meritat rezultatul de la pauză, deşi golul a venit după o bâlbâială la mijloc a americanilor, plus că Howard a luat golul pe colţul său. min 35. Ghanezii greşesc din nou în apărare, dar Bradley trage în portarul african. În schimb, mi se pare inteligentă tactica antrenorului sârb al Ghanei, care a aşezat în teren o echipă scurtă - distanţa dintre linia de fund şi cea de atac este foarte mică. Atacanţii vin şi ajută apărarea, iar, în atac, îşi iau mingi de la mijlocul terenului. min 22. Greşeală defensivă gravă a Ghanei, iar Dempsey se trezeşte cu mingea la picior, în interiorul careului. Acesta încearcă pasa spre Bradley, dar portarul ghanez reţine. Nu a lipsit mult ca SUA să egaleze. min 18. Spuneam de acea parte stângă. Din nou combină acolo africanii, iar americanul Cherundolo faultează la marginea careului. Trage Gyan, dar portarul Howard boxează. min 15. Americanii trec prin momente grele. Ghana insistă pe partea stângă de atac. De acolo vin centrări cu duiumul. min 5. GOOOLLLL GHANA. Africa e în viaţă! Sărbătoare în tribune pentru golul lui Boateng. O cursă de la mijlocul terenului a lui Boateng şi şut la colţul scurt. Minunat început de meci, americanii trebuie să atace. Şi ştiu să facă asta, să ne amintim meciul cu Anglia. min 1. A început meciul. Învingătoarea de astăzi joacă în sferturi cu Uruguay, care a învins astăzi Coreea de Sud cu scorul de 2-1. SUA - Ghana 1-2 Marcatori: Boateng (min 5), Gyan (93), Donovan (62) Atunci, americanii au fost învinşi în ultimul meci din grupă de golurile jucătorilor ghanezi Haminu Draman şi Stephen Appiah. Nouă ghanezi şi şapte americani care au jucat atunci sunt şi astăzi prezenţi în loturile celor două echipe. Învingătoarea meciului de astăzi va juca împotriva Uruguayului sau Coreei de Sud pentru un loc în semifinalele Cupei Mondiale din Africa de Sud.
Americanii s-au calificat în optimi, în urma unei victorii dramatice în faţa Algeriei, scor 1-0, gol Landon Donovan în ultimul minut de joc. De cealaltă parte, Ghana este singura echipă africană care a trecut de grupe. Oamenii lui Milovan Rajevac s-au calificat greu, după o victorie minimă în faţa Serbiei, o remiză (1-1) cu Australia şi un eşec (0-1) cu Germania. Ambele goluri ale ghanezilor au fost marcate din lovituri de pedeapsă.
"Stelele negre" pot deveni a treia selecţionată africană care ajunge în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după Camerun (1990) şi Senegal (2002).
SUA - GHANA
SUA: Howard - Bocanegra, Demerit, Onyewu, Cherundolo - Dempsey, Bradley, Edu, Donovan - Altidore, Findley. Antrenor: Bob Bradley.
Ghana: Kingson - Pantsil, Mensah, Addy, Sarpei - Annan, Tagoe, Boateng, Ayew - Adyiah, Gyan. Antrenor: Milovan Rajevac.
Arbitru: Viktor Kassai (Hungary)
Stadion: Royal Bafokeng Stadium, Rustenburg