Mai mulți muncitori forestieri care trebuiau să taie mai mulți copaci marcați de pădurar, au urcat în zona desemnat și la un moment dat au fost atacați de un urs. Unul dintre muncitorii care a scăpat fără răni a povestit pentru EvZ, grozăvia prin care a trecut. ”Avem o partidă în exploatare pe un composesorat. Am mers trei băieți să găsim lemnele marcate și să le tăiem. La un moment dat, am observat ceva micându- se într-un hățiș. La scurt timp, ursul s-a ridicat și a pornit spre noi. Cel aflat mai în față a sărit de pe o stâncă de vreo patru metri și a avut noroc cu zăpada că altfel se nenorocea. Al doilea, fiind mai în vârstă nu a putut fugi și a încercat să se apere cu securea dar nu a nimeriit ursul. Fiara l-a mușcat de picio și i-a zdrobit osul de la piciorul drept și l-a arucat pe stânci. După al treilea, ursul a fugit dar fiind pantă s-a dezechilibrat și a luat-o la vale și omul la fel. Muncitorul a suferit și el răni grave în urma faptului că s-a prăvălit de pe panta de munte”.

În urma acestui atac, muncitorul care a rămas cu piciorul zdrobit, Ioan Tomoș de 46 de ani a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Ortopedie din Cluj Napoca undeva fi operat. Medicii încearcă să îi salveze piciorul.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial Silvic și de Vânătoare au declarat că vor evalua incidentul și că vor încerca să captureze animalul pentru a vedea dacă este turbat sau nu.