Clima din România se va schimba dramatic în anii următori. Zăpada, o amintire, iarna va fi ca vara

Clima din România se va schimba dramatic în anii următori. Zăpada, o amintire, iarna va fi ca vara

Clima din România va suferi mari modificări în deceniile următoare, iar zăpezile vor deveni rarități pe teritoriul țării noastre.

Clima din România se va schimba dramatic în anii următori, avertizează specialiștii. Diferențele de temperaturi sunt din ce în ce mai vizibile. Iar anomaliile meteo au devenit o obișnuință. Un ultim exemplu a fost consemnat sâmbătă seara. În Capitală s-a înregistrat o furtună specifică perioadei de vară.

În 80 de ani, în țara noastră nu vor mai cădea precipitații sub formă de ninsoare, spun specialiștii. Cel puțin la altitudini mici și medii. Principala cauză a acestor transformări nedorite ale vremii este poluarea. O problemă mult mediatizată în ultimul deceniu nu doar în România ci și la nivel mondial.

Clima din România se va schimba, iar zăpada va fi o raritate în țara noastră în deceniile viitoare. Iarna va fi aproape ca vara

Așa că în viitor trebuie să ne obișnuim cu aceste mari fluctuații ale temperaturii. În aceste condiții, generațiile următoare nu vor mai vedea zăpadă pe teritoriul țării noastre. „O să avem nişte fluctuaţii destul de dese, diferenţe de 20 de grade sau chiar până la 40 de grade într-o singură zi. Există o estimare în care stratul de zăpadă, până în anul 2100, o să scadă cu 90%. Acest fenomen se întâmplă pentru că noi băgam în atmosferă combustibil fosil.” A declarat cercetătorul George Gârbacea, conform Stirile Pro TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din punct de vedere termic va exista o transformare radicală care nu va aduce nimic bun

Specialiștii prevăd că temperatura medie anuală din Bucureşti va creşte de la puțin sub 11 grade, cât este în prezent, la 19.2 grade Celsius, în următorii 80 de ani. O transformare radicală cu efecte ce nu prevestesc nimic bun din punct de vedere meteorologic.

Un avertisment de lansat de mai multă vreme vizează partea de sud a României. Care se află în plin proces de deșertificare. Asta pune în pericol mule familii de animale și plante, care nu se vor putea adapta acestor condiții.