Vânzarea de marijuana ar putea deveni legală în Washington DC. Ce se întâmplă în România

Vânzarea de marijuana ar putea deveni legală în Washington DC. Ce se întâmplă în România

Primarul capitalei SUA, Washington DC, a propus o lege care stipulează legalizarea vânzării de marijuana. Dacă va fi adoptată, aceasta va intra în vigoare în 2022.

Vânzarea de marijuana ar putea deveni legală - decizie istorică! Primarul din Washington DC, Muriel Bowser, a introdus o măsură legislativă care prevede legalizarea vânzării de marijuana în scop recreațional, în perimetrul capitalei SUA. Dacă va fi aprobată până la finalul anului, legea va permite vânzarea legală de cannabis începând din octombrie 2022.

Comercializarea va fi permisă numai persoanelor cu vârsta minimă de 21 de ani și va fi impozitată cu 17%. Această taxă va fi reinvestită în comunitățile care au fost afectate în mod disproporționat de criminalitatea legată de canabis. De asemenea, taxa va impune anularea automată a unor condamnări anterioare legate de canabis.

Vânzarea de marijuana ar putea deveni legală! Primar: Putem reduce activitățile criminalistice

“Este vorba de siguranță, echitate și justiție. Prin intermediul acestei legi putem îndeplini voința votanților din DC. Putem reduce barierele pentru intrarea în industria canabisului. De asemenea, putem investi în programe care ajută rezidenții și proximitățile cele mai afectate de activitățile criminalistice legate de marijuana”, a declarat Bowser prin intermediul unui comunicat de presă.

Muriel Bowser a introdus o lege similară în 2019, care în cele din urmă nu a fost adoptată. Începând din 2014, Congresul american a impus un control asupra tentativelor Washington DC de a folosi anumite fonduri în vederea legalizării canabisului. Potrivit actualei legi valabile în Washington DC, rezidenților li se permite să cultive mici cantități de marijuana în scop recreațional. Totuși, acestora nu li se permite să cumpere în mod legal marijuana.

În Parlamentul României se dezbate un proiect privind legalizarea canabisului în scop medical

În Parlamentul României este dezbătut în prezent un proiect privind legalizarea canabisului în scop medicinal. Medicul neurochirurg Vlad Ciurea susține folosirea canabisului în scopuri medicinale, întrucât crede că acesta poate îmbunătăți starea psihică a unor pacienți. Medicul a dat exemplul unui pacient cu tumoră cerebrală care nu putea fi operat. Potrivit proiectului dezbătut în Parlament, pacienții cu boli cronice în fază terminală ar avea acces în premieră, în România, la calmante pe bază de canabis. Acesta ar fi folosit strict în scop medicinal.

Proiectul de lege a fost depus în anul 2019 în Parlament, după ce a pornit de la o inițiativă civică, O petiție a fost lansată de o tânără a cărei mamă a murit de cancer. Petiția a reușit să adune 20.000 de semnături. Inițiativa legislativă a fost asumată de doi deputați PSD și de un deputat USR și semnată de alți 100 de parlamentari. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat și a ajuns la Camera Deputaților, unde este discutat în comisii. Pentru a fi adoptat, trebuie să ajungă la vot în plenul Camerei Deputaților și să primească un vot favorabil.

Sursa: Washingtonian.com