Ciprian Ciucu, pus sub control judiciar: „De acum înainte o să am o tinichea de coadă”. Două arestări în dosar. Update

Ciprian Ciucu, pus sub control judiciar: „De acum înainte o să am o tinichea de coadă”. Două arestări în dosar. UpdateCiprian Ciucu. Sursă foto: Facebook

Update 17:45. Două arestări în dosar

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat că Tribunalul București a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a două persoane cercetate într-un dosar privind fapte de corupție din sectorul jocurilor de noroc. În același context, procurorii au deschis un dosar distinct în care este vizat și Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 la data faptelor investigate. Potrivit DNA, în primul dosar sunt cercetate două persoane acuzate de dare de mită, complicitate la luare de mită și alte infracțiuni de corupție. Anchetatorii susțin că, în perioada noiembrie 2025 – aprilie 2026, ar fi fost oferite mai multe sume de bani unor funcționari din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc pentru urgentarea sau influențarea unor proceduri administrative.

Procurorii mai susțin că un operator economic din domeniul jocurilor de noroc ar fi promis și remis, prin intermediari, suma totală de 100.000 de euro pentru a evita aplicarea unor sancțiuni și sesizarea altor instituții ale statului.

„La data de 17 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a admis propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile formulată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție față de inculpații: – R.D.M., persoană fizică (cetățean bulgar), fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită; – N.C.O., persoană fizică, fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), dare de mită și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, se arată în comunicat.

Ciprian Ciucu, vizat în dosar

„Referitor la promisiunea, cu titlul de mită, a folosului reprezentând suma de 100.000 de euro, s-a mai reținut că, în zilele de 08.04.2026 și 17.04.2026, inculpatul R.D.M. ar fi remis suma de 45.000 de euro, respectiv 5.000 de euro, iar, în data de 16.04.2026, diferența de 50.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Pe parcursul efectuării instrucției penale în cauza anterior menționată, au rezultat indicii temeinice privind comiterea unor alte fapte de corupție, astfel că a fost constituit la nivelul aceleiași secții un dosar penal distinct (înregistrat la începutul lunii decembrie 2025). În această din urmă cauză, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de următorii inculpați: • M.N.K.A. și M.M. (oameni de afaceri), începând cu data de 17 iunie 2026, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită; • S.I. (om de afaceri), începând cu data de 17 iunie 2026, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită; • CIUCU CIPRIAN (la data faptelor primar al Sectorului 6 București), începând cu data de 18 iunie 2026, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în luna noiembrie 2025, în contextul demersurilor efectuate pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire privind un proiect imobiliar situat în municipiul București, inculpații M.N.K.A. și M.M. ar fi oferit foloase necuvenite reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală, prestate în perioada noiembrie-decembrie 2025, destinate susținerii activității politice și electorale a inculpatului CIUCU CIPRIAN, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce reveneau acestuia în cadrul procedurilor administrative desfășurate la nivelul Primăriei Sectorului 6 București. În același context, inculpatul S.I. ar fi facilitat acordarea respectivelor foloase, cunoscând scopul urmărit de participanți și contribuind la realizarea legăturii dintre persoanele care au oferit avantajele și funcționarul care urma să beneficieze de acestea, respectiv inculpatul CIUCU CIPRIAN. Totodată, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul CIUCU CIPRIAN, în calitatea sa de primar al Sectorului 6 București, la acel moment, ar fi primit foloasele menționate anterior în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în procedurile administrative referitoare la respectivul proiect imobiliar”, se mai arată în comunicat.

 

Știre inițială

După trei ore petrecute în fața procurorilor DNA, Ciprian Ciucu a anunțat că nu demisionează din funcția de primar. De asemenea, edilul a explicat că va colabora cu organele judiciare. Conform primelor informații, acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Ciucu, după ce a dat explicații în fața procurorilor DNA

„Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Știu că de acum înainte o să am o tinichea de coadă. Vreau să îmi duc mandatul la capăt”, a arătat el.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns miercuri la sediul DNA, în contextul unor investigații care, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, l-ar viza în mai multe dosare penale.

Detalii din anchetă

Conform unor surse citate de presă, o parte dintre anchete ar avea legătură cu activitatea desfășurată de acesta în perioada în care a condus Primăria Sectorului 6. Aceleași surse au susținut că procurorii ar analiza suspiciuni privind presupuse fapte de luare de mită și deturnare de fonduri.

De asemenea, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar exista patru dosare distincte aflate în lucru, unele dintre acestea având legătură cu campania electorală în urma căreia Ciprian Ciucu a fost ales primar general al Municipiului București.

Ciprian Ciucu a câștigat alegerile anticipate organizate în decembrie 2025, după ce fostul edil al Capitalei, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României și a părăsit funcția de primar general.

Înainte de a ajunge la conducerea Primăriei Capitalei, Ciucu a ocupat funcția de primar al Sectorului 6 în perioada 2020-2026.