Vremea rea face prăpăd în România. Alerte meteorologice, circulație îngreunată și șoferi înzăpeziți

Vremea rea face prăpăd în România. Alerte meteorologice, circulație îngreunată și șoferi înzăpezițiPrognoza meteo. Sursă Foto: Arhiva EVZ

Ciclonul polar face prăpăd în țara noastră. Circulația este îngreunată în mai multe zone din România, iar veștile meteorologilor nu sunt încurajatoare nici pentru următoarele ore.

Este haos pe șosele din România în urma ciclonului polar care a lovit țara noastră. Mai mulți  șoferi sunt înzăpeziți, iar circulația este îngreunată de polei. Situația este gravă în județele aflate sub cod galben de ninsori și viscol. Meteorologii spun că valorile termice ar urma să scadă până la -20 de grade Celsius.

Ciclon polar în România. Circulație îngreunată și șoferi înzăpeziți

Aproape șase milioane de români sunt afectați de condițiile meteo actuale. Pentru estul țării au fost emise alerte de ninsori, viscol și ger.  În mai multe regiuni din țară se circulă în condiții de iarnă. Circulația este îngreunată pe mai multe drumuri din județul Vrancea. Totodată, un drum din Buzău a fost închis.

În zonele în care a fost emis cod galben de ninsori, câțiva șoferi au rămas înzăpeziți. Vrancea este una dintre cele mai afectate regiuni. Pentru acest județ, meteorologii au anunțat lapoviţă, ninsoare și viscol puternic. De altfel, pe unele drumuri din regiune se circulă cu dificultate.

Autoritățile au mobilizat până la această oră peste 40 de utilaje cu lamă. De asemenea, traficul feroviar de desfășoară în condiţiile de iarnă.

Vremea rea face prăpăd în România. Alerte meteorologice, circulație îngreunată și șoferi înzăpeziți

Circulație îngreunată. Sursa foto: Arhiva EVZ

Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă

CFR SA precizează că traficul feroviar este adaptat la condiţiile de iarnă în zonele aflate sub avertizare cod galben de ininsori, polei şi vânt. Personalul feroviar a fost activat pentru intervenţia operativă, necesară asigurării continuităţii circulaîiei.

„La această oră traficul feroviar este deschis pe toate magistralele feroviare, nu sunt linii CF închise şi nici trenuri blocate. În contextul condiţiilor meteo nefavorabile (Cod Galben de vânt, polei, ninsori moderate şi viscol în zona Moldovei, Dobrogei şi jumătatea de est a Munteniei), circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă, în zonele afectate de Cod Galben, personalul feroviar fiind activat pentru intervenţia operativă, necesară asigurării continuităţii traficului feroviar”, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Vremea rea face prăpăd în România. Alerte meteorologice, circulație îngreunată și șoferi înzăpeziți

Ciclon polar. Sursa foto: Photo 102786120 © Marian Vejcik | Dreamstime.com

Circulație îngreunată în România. Drum închis la Buzău

Circulația rutieră pe sectorul cuprins între localitățile Măicănești și Ciorăști a fost întreruptă, conform DRDP Buzău.

Situația este la fel de grea și la Vaslui. DJ 244A este blocat din cauza zăpezii şi a viscolului puternic. În zonă, vântul suflă cu o viteză de 80km/h. Totodată, temperaturile urmează să scadă și în Maramureș, atât în zonele de șes, cât și la munte. Conform meteorologilor, vremea se va răci în continuare. Astfel, valorile termice ar urma să scadă în următoarele zile până la -20 de grade Celsius.

În Neamț, două mașini au rămas înzăpezite pe DJ 159. A fost necesară intervenția pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ pentru scoaterea autoturismelor din nămeți.

„Pompierii au fost înştiinţaţi că în comuna Bahna două autoturisme au rămas înzăpezite pe DJ 159. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere. Ajunşi la locul indicat, pompierii au găsit două autoturisme: în unul se aflau două persoane, iar în celălalt nu era nicio persoană", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Conform meteorologilor, vremea se va răci în continuare. Astfel, valorile termice ar urma să scadă în următoarele zile până la -20 de grade Celsius.