Cum se CIRCULĂ duminică? Mai multe DRUMURI naționale sunt ÎNCHISE. Probleme pe A1
- Codrin Dobrescu
- 24 iunie 2018, 08:47
Pentru ziua de duminică, șoferii se așteaptă la probleme de circulație, mai ales la întoarcerea spre Capitală, așa cum se întâmplă în aproape fiecare sfârșit de săptămână. Reprezentanții Poliției Române vin cun informații cruciale despre starea actuală a traficului. Ce drumuri sunt de evitat?
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră nu sunt semnalate evenimente rutiere care să impună restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale sau autostrăzile ţării şi nici probleme majore de fluenţă a traficului pe aceste artere.
În perioada 21 iunie - 6 iulie 2018, pe autostrada A1 Deva - Nădlac, din cauza lucrărilor efectuate la partea carosabilă în zona localităţii Belinţ, din judeţul Timiş, pe tronsonul kilometric 468+500 de metri - 463+500 de metri, traficul rutier va fi deviat de pe sensul către Deva pe sensul către Nădlac.
La nivelul ţării sunt închise pentru circulaţie rutieră patru drumuri naţionale:
- DN 21A între Bărăganul (judeţul Brăila) şi Ţăndărei (judeţul Ialomiţa), pe tronsonul kilometric 0 - 21, până la data de 30.06.2018, pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii asupra părţii carosabile;
- DN 7C Transfăgărăşan între Piscu Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 - 131, până la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funcţionare nr. 524/2015;
- DN 12B Târgu Ocna - Slănic Moldova (judeţul Bacău), la kilometrul 0+450 de metri, din cauza alunecărilor de teren ce au condus la tasarea platformei drumului şi apariţia fisurilor la partea carosabilă;
- DN 66A între Câmpu lui Neag (judeţul Hunedoara) şi Cerna Sat (judeţul Gorj), între kilometrii 47 şi 88, până la finalul anului 2018, ca urmare a alunecărilor de teren, căderilor de copaci sau cedărilor de terasament.
În ceea ce priveşte traficul aerian, feroviar şi maritim, nu sunt sesizate probleme, circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale.