Ciolacu acuză că Florin Cîţu vrea să vândă companiile româneşti

Ciolacu acuză că Florin Cîţu vrea să vândă companiile româneşti

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis vineri un mesaj apăsat preşedintelui Klaus Iohannis, căruia i-a cerut să fie foarte atent la intenţiile lui Florin Cîţu, cel care conduce Guvernul României şi despre care crede că vrea să vândă companiile româneşti.

Într-o postare pe Facebook, Ciolacu l-a avertizat pe şeful statului despre ce vor să facă miniştrii lui Cîţu. Liderul social-democraţilor crede că aceştia vor să vândă companiile româneşti.

Preşedintele PSD a lansat acest mesaj în contextul întâlnirii dintre Iohannis şi miniştri. Evenimentul a fost programat vineri, 8 ianuarie, la Palatul Cotroceni.

Ciolacu: Ne-am bătut cu ei în Parlament

„Iohannis trebuie să facă un singur lucru la şueta anticonstituţională cu miniştrii de la Cotroceni. Să ceară imperativ ca acest Guvern să nu vândă pe nimic companiile româneşti!

Ne puteți urmări și pe Google News

Timp de un an nu am permis ca acest Guvern de dreapta, care a dus România în faliment, să vândă tot din casă!

Florin Citu si Klaus Iohannis

Ne-am bătut cu ei în Parlament şi am reuşit să stopăm vânzarea activelor celor mai profitabile companii de stat: Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, CEC şi Aeroporturi Bucureşti.

Acum însă, pentru că ştie că în curând nu-l va mai împrumuta nimeni, Cîţu vrea să dea un nou asalt asupra avuţiei naţionale şi să treacă peste legea PSD care îl bloca să vândă activele în plină criză sanitară şi economică.

10 miliarde de euro şi aproape 18.000 de salariaţi. Aceasta este miza lui Cîţu. Îl avertizez pe Iohannis să nu fie părtaş la acest furt! Şi să ia aminte că nici acum nu-i vom lăsa”, a scris Ciolacu.

Iohannis s-a întâlnit cu Florin Cîţu

La Palatul Cotroceni, preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu prim-ministrul Florin Cîţu şi miniştrii propuşi de PNL. Au fost prezenţi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanţelor şi Alexandru Nazare.

De asemenea, de la întâlnirea care a început la ora 12:00 n-a lipsit nici ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Au mai participat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Iohannis a avut joi o întâlnire asemănătoare şi cu membrii Guvernului din partea Alianţei USR PLUS.