Cine putea să-l oprească pe Radu Mazăre să plece din țară

Cine putea să-l oprească pe Radu Mazăre să plece din țară

Fuga lui Radu Mazăre, fost primar al oraşului Constanţa, a pus pe jar reţelele de socializare, unde se discută de un nou caz de incompetenţă a autorităţilor române, care sunt acuzate că au pierdut din mână un om aflat sub control judiciar. Numai că realitatea este puţin diferită: lui Radu Mazăre i s-a ridicat interdicţia de a părăsi ţara încă din luna martie 2016. Tot în aceste zile s-a scris că în ziua de 25 decembrie, cu fostul primar al Constaţei ar fi plecat din ţară şi fostul său consilier, Valentin Preda, judecat şi el în mai multe dosare. Numai că Valentin Preda s-a prezentat în data de 28 decembrie la IPJ Constanţa, conform cerinţelor impuse de controlul judiciar, el nefiind în acest moment un caz de alertă pentru autorităţi.

Zilele acestea s-a cerut nici mai mult, nici mai puţin, demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru vina de a fi scăpat printre degete un om care este judecat sau cercetat în şapte dosare penale. Numai că Radu Mazăre avea dreptul legal să părăsească ţara. Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Marius Niculescu, ne-a spus că fostul primar al Constanţei a plecat de mai multe ori din România în ultimii ani, de când se afla sub control judiciar. „Noi ne-am sesizat în data de 30 decembrie la ora 12.00, când el trebuia să se prezinte în faţa ofiţerului de caz în baza regulilor impuse prin controlul judiciar. El însă avea libertatea de a părăsi ţara, în ultimii doi ani, de când i s-a ridicat interdiţia, a fost plecat de mai multe ori, inclusiv în Brazilia”, ne-a explicat reprezentatul IPJ Constanţa.

Autorităţile nu îl puteau opri să plece din ţară

Ingrid Mocanu, fost director în cadrul Ministerului de Justiţie, ne-a explicat că în acest caz autorităţile nu au nicio vină. „El avea dreptul să plece oricând dorea, evident cu respectarea termenelor de a se prezenta în faţa ofiţerului de caz. Nici măcar nu putea fi prevenită această plecare, pentru că el nu putea fi monitorizat în cadrul controlului judiciar. Singura modalitatea prin care putea fi monitorizat era aceea ca procurorul de caz să fi cerut asta instanţei şi un judecător să fi dispus asta. În lipsa unei astfel de cereri, Radu Mazăre nu putea fi monitorizat şi avea dreptul să plece unde dorea”, ne-a explicat Ingrid Mocanu. Tot ea ne-a spus că doar încălcarea măsurii controlului judiciar este o problemă în cazul Mazăre: „El ca inculpat poate să refuze să se prezinte la propriul proces. Apărarea într-un proces este un drept şi nu o obligaţie, aşa că până la pronunţarea unei sentinţe definitive orice inculpat are dreptul să nu se prezinte la propriul proces. Singura problemă este acest control judiciar, folosit excesiv şi abuziv în România, fiind un caz unic în lume. Radu Mazăre va fi probabil arestat preventiv în lipsă pentru încălcarea acestor reguli ale controlului judiciar, dar, repet, avea dreptul să plece din ţară”.

Mazăre nu poate primi azil politic, dar poate deveni rezident

Fostul primar al Constanţei a avut interdiţia de a părăsi România, între iunie 2015 şi martie 2016. În primăvara lui 2016, judecătorii i-au ridicat această interdicţie, Radu Mazăre părăsind de mai multe ori ţara din acel moment, petrecându-şi concedii în Madagascar, dar şi în Brazilia. Fostul edil al Constanţei a declarat, imediat după ce vestea plecării sale din ţară a devenit publică, că va cere azil politic în Madagascar. România nu are tratat de extrădare cu această ţară din sud-estul Africii, astfel că va fi extrem de dificil ca el să fie recuperat de autorităţile române. În altă ordine de idei, Radu Mazăre nu poate obţine azil politic în Madagascar, din simplul motiv că nu este prevăzut aşa ceva în legislaţia ţării. În schimb, el poate obţine un drept de rezidenţă permanentă datorită faptului că este investitor în zonă, el având acolo un resort de lux încă din anul 2012. Dacă va obţine acest drept, Radu Mazăre se va bucura de protecţia noii sale ţări, ca oricare cetăţean al Madagascarului.

Valentin Preda s-a prezentat la Poliţie

În ultimele zile a apărut şi vestea fugii din ţară lui Valentin Preda (foto), fost consilier al lui Mazăre şi fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, inculpat şi el în mai multe dosare DNA. Numai că ştirea este falsă. Contactat de EVZ, purtătorul de cuvând al IPJ Constanţa ne-a declarat că Preda s-a prezentat în data de 28 decembrie 2017 în faţa ofiţerului de caz, în cadrul măsurilor impuse de controlul judiciar, astfel că el nu reprezintă în acest moment un caz de alertă petru autorităţi. De altfel, Preda şi-a petrecut Revelionul în Constanţa. În prima zi a noului an s-a fotografiat pe faleza Cazinoului din oraş şi a postat poza pe contul său de Facebook, care este însă unul care are anumite restricţii pentru cei care nu sunt prieteni cu el. Valentin Preda a fost condamnat, în luna mai a anului trecut, de către Curtea de Apel București la 6 ani de înschisoare în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupție și divulgarea unor secrete care au pus în pericol securitatea națională. Preda este acuzat de fapte de corupţie, dar şi că la finalul anului 2012, a aflat, cu ajutorului unui ofiţer de poliţie judiciară, date dintr-un dosar DNA care îl viza.