Gabriela Firea, primarul Capitalei, i-a mulțumit, în direct, premierului României Ludovic Orban, pentru că i-a dat dreptate cu privire la faptul că „problemele majore ale Capitale țin de implicarea Guvernului”, lucru pe care aceasta îl repetă de „patru ani”.

„Am o vorbă de laudă pentru domnul Orban. Chiar va fi breaking news-ul zilei.

Cred că domnul Orban este supărat că i s-a stricat jucăria, că voia niște bănuți la buzunar pentru a cumpăra voturi cu primarii care au fugit de la noi la PNL.

Lauda este aici, și nu este nicio ironie. După patru ani de zile, în care am spus de câte ori am avut ocazia că problemele grave ale Capitalei nu au cum să fie rezolvate de către primarul general sau primarii de sectoare pentru că sunt probleme structurale și depind de ministere, care aparțin Guvernului, centura este la Ministerul Transportului, traficul sufocant, poluarea, gropile de gunoi sunt autorizate de ministerul Mediului, Elcenul, apa caldă, Guvernul, prin ministerul Energiei a ținut în revizie CET-urile, intenționat, ca Bucureștenii să se supere pe Gabriela Firea.

Deci domnul prim-ministru, și vreau să îi transmit mulțumirile mele în această seară, repet, nu sunt sarcastică, în sfârșit, ce spun eu de patru ani că dacă avem blocaje de la Guvern, a venit și a spus cu gurița lui, pentru că Dumnezeu nu doarme niciodată, senin la microfon:

„Problemele majore ale Capitalei țin de implicarea Guvernului”. Așa a spus.

„Recunosc că țin de implicarea ministerelor”. Îi mulțumesc premierului că după patru ani de zile mi-a dat dreptate”, a mai declarat Gabriela Firea, conform Antena3.


Firea candidează pentru un nou mandat la Primărie

Gabriela Firea (48 de ani) candidează pentru al doilea mandat de primar din partea PSD. Ea a lucrat mai mulți ani ca prezentatoare TV și jurnalistă. Are studii în economie.

Firea a intrat în PSD în 2012 și a fost aleasă ca senatoare de Ilfov, mandat pe care l-a deținut până în 2016. În prezent, este președinte al PSD București.