Schimbări importante înainte de moțiunea de cenzură. Cinci parlamentari s-au răzgândit
- Antonia Hendrik
- 4 mai 2026, 20:58
Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.roCinci parlamentari ai Uniunii Naţionale pentru Inovaţie şi Tradiţie (UNIT) au anunţat luni că nu vor susţine moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, în forma sa actuală. Deşi au semnat iniţial documentul, aceştia s-au desprins între timp de grupul POT.
Cinci parlamentari UNIT, despre moțiunea de cenzură inițiată de PSD-AUR
Parlamentarii UNIT explică faptul că semnarea moțiunii de cenzură a reprezentat un gest de contestare politică față de măsurile adoptate de actualul guvern, despre care susțin că au generat o nemulțumire accentuată în rândul populației.
Ei afirmă că România are nevoie de o schimbare autentică de direcție, nu doar de modificări formale ale acelorași politici sub o altă conducere. În același timp, aceștia subliniază că inițiatorii moțiunii nu au prezentat o alternativă de guvernare considerată credibilă, ceea ce le-a întărit rezervele față de demers.
„Am semnat această moţiune de cenzură ca un semnal politic ferm împotriva măsurilor promovate de actualul guvern, măsuri care au generat o nemulţumire profundă în rândul populaţiei. România are nevoie de o schimbare reală de direcţie, nu de o simplă repoziţionare a aceloraşi decizii sub o altă etichetă. Cu toate acestea, iniţiatorii moţiunii nu ne-au prezentat o alternativă credibilă de guvernare”, au declarat cei de la UNIT în Parlament.
Lipsa unei alternative guvernamentale
Parlamentarii susțin că nu au primit elementele esențiale necesare pentru a susține un demers politic coerent, în special o alternativă clară la actuala formulă de guvernare. Din această perspectivă, consideră că simpla schimbare a șefului Guvernului, fără o modificare reală a direcției politice, nu rezolvă problemele existente și reprezintă doar o continuitate mascată a aceluiași model de guvernare. În consecință, resping susținerea unui demers pe care îl descriu ca lipsit de claritate, responsabilitate și soluții concrete.
„Aceste elemente esenţiale nu au fost oferite. În schimb, ni s-a transmis intenţia de a reveni la aceeaşi formulă politică, cu aceleaşi politici publice, sub un alt premier. Considerăm că simpla înlocuire a unui prim-ministru, fără o schimbare reală de direcţie, nu reprezintă o soluţie. Este doar o continuitate mascată, care nu răspunde problemelor reale ale românilor. Refuzăm să girăm un demers politic lipsit de claritate, responsabilitate şi alternative reale”, au mai subliniat deputaţii.

Parlamentari UNIT. Sursa foto: unitpentruromania.ro.
Poziție față de eventuală reconfigurare politică
Parlamentarii UNIT își prezintă poziția privind modul în care vor aborda viitoarele inițiative legislative, afirmând că le vor evalua exclusiv în funcție de efectele pe care acestea le pot avea asupra populației.
Ei solicită, în mod explicit, renegocierea programului SAFE, pe motiv că actuala formă nu ar corespunde intereselor României. De asemenea, se opun listării la bursă a companiilor strategice de stat, susținând păstrarea acestora sub control național.
„Vom analiza fiecare iniţiativă strict prin prisma impactului asupra populaţiei. În mod special, solicităm renegocierea programului SAFE, întrucât forma actuală nu serveşte intereselor României. Ne opunem listării la bursă a companiilor strategice ale statului şi susţinem menţinerea acestora sub control naţional”, mai trnsmit parlamentarii.
Cei cinci parlamentari UNIT solicită reducerea TVA-ului la 19%
În plan economic și fiscal, aceștia cer reducerea TVA la 19% și diminuarea impozitului pe dividende la 10%. Pe componenta politică și instituțională, propun revenirea la un Parlament format din 300 de membri, eliminarea sau suspendarea subvențiilor pentru partide în afara anilor electorali și alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
„În acelaşi timp, solicităm reducerea TVA-ului la 19% şi scăderea dividendelor la 10%. Cerem revenirea la numărul de 300 de parlamentari, eliminarea sau suspendarea subvenţiilor pentru partide, cu excepţia anilor electorali şi alegerea primarilor în două tururi. UNIT rămâne un actor politic responsabil, care respinge atât măsurile nocive ale actualului guvern, cât şi soluţiile politice superficiale sau lipsite de transparenţă. România are nevoie de decizii asumate, nu de jocuri de imagine”, mai arată cei cinci parlamentari UNIT.
Grupul parlamentar UNIT îi include pe deputatul Aurora Țasica Simu, președinte al formațiunii, alături de deputații Andrei Csillag, Dumitrița Albu, Gheorghe Petru Pîclişan și Ștefan Borțun. Din aceeași structură a făcut parte și secretarul general al partidului, deputatul Călin Groza, care și-a anunțat luni demisia din formațiune.