Nicușor Dan, anunț de la Erevan privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană

Nicușor Dan, anunț de la Erevan privind aderarea Moldovei la Uniunea EuropeanăSursa foto: Nicușor Dan. Facebook

Liderii politici reuniți la summitul de la Erevan, au abordat subiectul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Președintele Nicușor Dan a anunțat luni după-amiază că un răspuns este așteptat până la sfârșitul lunii iunie în acest dosar european important.

Nicușor Dan: Sperăm la un răspuns pozitiv în iunie

Mai exact, liderii europeni au purtat discuții la Erevan pe tema parcursului de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în contextul mai larg al extinderii blocului comunitar și al corelării acestui proces cu evoluțiile privind Ucraina. Subiectul a vizat pașii următori și calendarul decizional la nivel european, iar concluziile au indicat un orizont clar pentru un răspuns oficial.

„Am participat la discuţia pe Moldova cu mai mulţi lideri europeni, într-un format care a fost început în urmă cu câţiva ani şi discuţia a fost despre, evident, aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Concluzia a fost că, aşteptând răspunsul Ungariei la intrarea Ucrainei, care este cumva legată de a Moldovei, o să avem un răspuns până la sfârşitul lunii iunie", a declarat, luni, preşedintele Nicuşor Dan, după reuniunea Comunităţii Politice Europene de la Erevan.

Liderul de la Cotroceni speră la un răspuns pozitiv

Șeful statului Nicușor Dan a vorbit și despre perspectiva unui deznodământ favorabil, exprimând speranța că procesul va avansa în direcția deschiderii oficiale a negocierilor.

„Să sperăm că răspunsul va fi pozitiv, în sensul că Moldova va începe oficial procesul de intrare în Uniune cu primul cluster - Valori fundamentale”, a mai precizat Nicușor Dan în conferința de presă.

Reamintim că președintele Nicușor Dan și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, au călătorit împreună cu același avion către Erevan, în Armenia, unde au luat parte la summitul Comunității Politice Europene.

Nicușor Dan și Maia Sandu

Nicușor Dan și Maia Sandu. Sursa foto: Facebook

Nicușor Dan s-a îtâlnit cu Principele Albert al II-lea de Monaco

Președintele a avut o întrevedere cu Principele Albert al II-lea de Monaco, cu prilejul Summitului de la Erevan. Discuțiile au evidențiat relațiile bilaterale bune dintre România și Principatul Monaco, dar și interesele comune în plan internațional.

Principele Albert al II-lea de Monaco

Principele Albert al II-lea de Monaco. Sursa foto. Facebook

Ambele state își exprimă sprijinul pentru cooperarea multilaterală și pentru menținerea unei ordini internaționale bazate pe reguli clare, precum și pentru consolidarea unui climat de stabilitate și securitate pe continentul european. Dialogul dintre cele două părți a confirmat dorința de continuare și aprofundare a colaborării, în spiritul unui parteneriat care să fie dezvoltat și pe viitor.

„Am avut plăcerea de a mă întâlni cu Principele Albert al II-lea de Monaco la Summitul de la Erevan. România și Monaco împărtășesc nu doar bune relații bilaterale, ci și o preocupare constantă pentru cooperarea multilaterală, ordinea internațională bazată pe reguli și un continent european pașnic și sigur. Este un parteneriat pe care ne dorim să îl consolidăm împreună și de acum înainte”, a mai trsnsmis Nicușor Dan.