„Cina cea de taină” de la Ierusalim. Moscova se pregăteşte pentru alegerile din Republica Moldova
- Julieta Savitchi
- 13 aprilie 2025, 08:30
Clericii moldoveni la Ierusalim/ Sursa foto: Patriarhia RusăDeşi până la alegerile parlamentare din Republica Moldova ar mai fi încă şase luni, data scrutinului nefiind încă stabilită, Moscova a început să pregătească intens pentru a influenţa rezultatul alegerilor. Desigur, în favoarea cadidaţilor pro-ruşi.
Astfel, agenţii Kremlinului au revenit din nou la clericii loiali din biserica ortodoxă moldovenească. Instituţia care se bucură de cea mai mare încredere din partea populaţiei de pe teritoriul dintre Nistru şi Prut.
Clerul ortodox care face parte din Mitropolia Moldovei, aflată sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ruse, a fost folosit şi în perioada electorală a scrutinului prezidenţial din anul trecut pentru propagandă electorală în favoarea candidaţilor pro-ruşi.
Înainte să înceapă perioada electorală, Ilan Şor le-a organizat preoţilor pelerinaje, achitându-le drumul dus-întors şi cazarea. Şi desigur, oferindu-le şi bani de buzunar.
La Moscova, preoţimea moldovenească credincioassă patriarhului Kiril, pe lângă rugăciunile din lăcaşele sfinte, au fost instruiţi de agenţii Kremlinului cum şi pentru cine să facă propagandă electorală. Şi cum să convingă enoriaşii să nu voteze la referendum pentru integrarea europeană.
Aşa zisele pelerinaje ale preoţimii moldoveneşti la Moscova au fost deconspirate de jurnalişti, prezentând detalii curioase.
Astfel, s-a decis ca să fie schimbată destinaţia pelerinajelor ecumenice ale clerului moldovenesc în scopul întâlnirilor cu instructorii desemnaţi de Kremlin.
Taina pelerinajului de la Ierusalim
La sfârşitul lunii martie un grup din 19 preoţi, majoritatea protopopi din raioanele de nord şi centru ale Republicii Moldova, au fost în pelerinaj la Ierusalim.
Vizita a fost ţinută în taină. Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei a tâcut mâlc despre acest eveniment duhovnicesc important, precum pelerinajul în Ţara Sfântă.
Jurnaliştii au aflat despre călătoria clericilor moldoveni dintr-o informaţie scurtă publicată pe portalul Patriarhiei Ruse și cel al Misiunii Ecleziastice Ruse (MER) în Israel. În ştire se relatează despre întrevederea clericilor moldoveni cu Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea. Care a avut loc la 31 martie curent.
Potrivit portalului jurnal.md, mai mulți clerici au declarat că, atât în cazul pelerinajelor la Moscova, cât și a recentei călătorii la Ierusalim, invitația a venit din partea preotului Oleg Vieru, protopop de Criuleni și Dubăsari, și director administrativ al Centrului de pelerinaj „Pelerinul Ortodox”.
Acest centru activează pe lângă Mănăstirea Ciuflea, condusă de PS Nicolae (Roșca), episcop de Ceadîr-Lunga, cunoscut ca un promotor înveterat al propagandei ruse în Republica Moldova.
La sfat cu emisarul Kremlinului? Cum au fost deconspiraţi clericii moldoveni
Deşi nu s-a suflat o vorbă despre călătoria preoţimii basarabene în Ţara Sfântă, administratorul portalului Patriarhiei Ruse a avut imprudenţa să posteze şi o fotografie în care clericii apar alături de Alexandr Ralnikov, membru al partidului „Rusia Unită” și șef al aparatului Dumei de Stat a Federației Ruse în regiunea Astrahan.

Clericii moldoveni la Ierusalim, în compania lui Alexandr Ralnikov
Potrivit portalului jurnal.md, Ralnikov a fost unul din moderatorii instructajului oferit de autorităţile ruse preoţilor moldoveni. La care au fost învăţaţi cum să propovăduiască casă convingă cât mai mulţi enoriaşi să voteze candidaţii loiali Moscovei.
Ce spune reprezentantul Mitropoliei Moldovei
Solicitat de Evenimentul Zilei, Ioan Moșneguțu, episcop de Soroca și Drochia, și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, a confirmat vizita celor 19 preoţi laIerusalim.
„Da, au fost în pelerinaj. Preoţii deseori pleacă în pelerinaje în locurile sfinte. Noi (conducerea Mitropoliei n.r.) i-am întrebat când s-au întors dacă nu au deviat de la cele duhovniceşti. Dacă nu au purtat discuţii şi nu au avut întâlniri cu caracter politic. Şi toţi au răspuns că nu a fost aşa ceva”, a declarat episcopul.
Întrebat dacă ccunoaşte cine a organizat pelerinajul la Ierusalim, Ioan Moşneguşu a răspuns: „Nu organizează nimeni pelerinajele. Preoţii merg singuri în locurile sfinte. De bună voie şi nesiliţi de nimeni”.
Preoţii care au fost la Moscova, ameninţaţi
Sursele EvZ susţin că mai mulţi preoţi care au fost vara trecută la Moscova ar primi lunar câte o mie de dolari americani. Acum, Ilan Şor pregăteşte preoţii pentru propagandă electorală la viitoarele legeri parlamentare.
Unii preoţi, care „şi-au înţeles greşeala”, ar fi şantajţi direct de superiorii lor, dedicaţi cu trup şi suflet Patriarhului Kiril, că trebuie să „muncească” pentru banii de care au beneficiat.
Biserica ortodoxă din gestiunea Mitropoliei Moldovei, sfâşiată de schizmă
Invazia rusă în Ucraina a aprofundat scindarea din biserica ortodoxă din Republica Moldova, controlată de ruşi. Aceasta fiind cea mai mare după anul 1992, când mai mulţi clerici au votat pentru reactivarea Mitropoliei Basarabiei.
Deşi aflaţi sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse, mai mulţi preoţi au condamnat agresiunea rusă. Totodată, ei au refuzat să-l pomenească la liturghie pe Patriarhul Kiril, cel care le-a cerut ruşilor să meargă în Ucraina ca să ucidă şi "să moară pentru iertarea păcatelor".
Preoţii au rămas nemulţumiţi şi de atitudinea Mitropolitului Vladimir faţă de războiul din Ucraina. Capul bisericii ortodoxe ruse din Republica Moldova a condamnat războiul. Dar a evitat să spună cine este agresorul.
La fel, preoţii s-au supărat pe păstorul lor şi de faptul că acesta, împreună cu Kiril, i-a cântat „Mulţi ani trăiască” lui Vladimir Puțin, într-o biserică din Rusia.

Mitropolitul Vladimir, slujbă în capitala Rusiei. sursa: mitropolia.md
Astfel, începând cu anul 2022, mai mulţi parohi au decis să părăsească Mitropolia Moldovei şi să adere la Mitropolia Basarabiei.
Dar în 2023, 40 de parohii au aderat la Mitropolia Basarabiei. Lucru taxat agresiv de Mitropolia supusă Moscovei. Biserica Română le-a acordat tot sprijinul preoţilor care nu au mai acceptat să fie conduşi de ruşi şi i-a primit în rândurile ei.
Pe 11 noiembrie 2023, mai mulți preoți și credincioși din protopopiatul de Chișinău, sectorul II, au semnat o adresare către Mitropolitul Vladimir. Ei au cerut inițierea procesului de aderare a Mitropoliei Moldovei la Patriarhia Română.