CIFRA DE AFACERI în comerţul cu AUTOVEHICULE şi MOTOCICLETE a crescut cu 3,1%
- Andrei Niculae
- 13 noiembrie 2014, 10:07
În primele nouă luni din acest an, cifra de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 3,1% ca serie brută şi cu 3% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, arată datele publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică, scrie Agerpres.
Astfel, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2013, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 3,1%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu autovehicule (+4,9%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,5%) şi comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+0,9%). Activităţile provenite din întreţinerea şi repararea autovehiculelor au scăzut cu 1,2%.
În primele nouă luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 3%.
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2014 a înregistrat o cifră de afaceri cu 2,4% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 septembrie 2013, provenită de la activităţi ale hotelurilor şi restaurantelor (+6,9%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+2,6%) şi activităţile de spălare, curăţare şi vopsirea textilelor şi blănurilor (+1,8%). Scăderi au înregistrat activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-3,7%) şi activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-3,1%).