Ciclonul mediteranean afectează serios vremea în România: încep ploile
- Georgeta Petrovici
- 14 mai 2019, 11:54
Meteorogologii anunță vreme rea, începând de miercuri. Vor fi ploi puternice, cauzate de un ciclon mediteranean care se va poziţia în următoarele zile deasupra ţării noastre.
Prognoza lunară anunțată de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) arată că în a doua jumătate a lunii mai vremea, în toată țara, se va răci şi va ploua consistent.
Ploile vor începe de marți, în anumite regiuni, iar de miercuri vremea se va menţine instabilă, vor fi averse în majoritatea regiunilor, asociate local cu descărcări electrice. În acest sens, marți, a fost lansat un avertisment de Cod galben de ploi în județele Timiș, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Vâlcea.
Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud şi la munte, precum şi, de scurtă durată, în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 şi 24 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade. Ploile vor continua până sâmbătă. Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în regiunile sudvestice, în aceeași zonă, ca și în vestul Romțniei, fiind așteptat cel mai mare volum de precipitații.
Săptămâna 20 - 27 mai va aduce temperaturi ușor mai ridicate decât cele normale în această perioadă, pe întreg teritoriul României. În ultima săptămână a lunii temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei, iar ploile vor fi și ele în cantitățile firești.