Chişinăul subteran. Mituri şi realitate

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Republica Moldova. Chişinăul este situat pe un labirint de catacombe, care reprezintă o rețea de galerii și beciuri și fac obiectul unor legende urbane.

Periodic, la săparea gropilor de şantier, sunt descoperite vechile galerii. Provenienţa unor din ele poate fi explicată prin activitatea economică. Cum ar fi de exemplu galeriile rămase în urma extragerii pietrei din Mina Chişinău.

În Chişinău se găsesc şi buncăre săpate în perioada sovietică pentru adăpostirea în cazul unor atacuri nucleare.

O adevărată comoară istorică o reprezintă beciurile săpate la sfârşitul secplului XIX, începutul secolului XX.

Însă un asdevărat mister îl reprezintă galeriile, provenienţa cărora nu a fost explicată până în prezent. Adevărul este că Chişinăul subteran rămâne nestudiat, fapt care generează în continuare mituri.

Beciuri cu interacţiuni între ele

O curte obişnuită cu case la sol de pe strada Ciuflea din centrul Chişinăului. În această curte se află intrarea într-un beci. „Erau scări, după care urma tunelul. Dar am astupat intrarea, pentru că era periculos. Să nu intre copiii sau să se ascundă persoane certate cu legea”, ne povestesc locatarii.

Locul intrării în beciul tunel de pe strada Ciuflea/ Sursa foto: EvZ

Un locatar mai în vârstă susţine că a trecut tot tunelul, ajungând într-o curte de pe strada Izmail (cca 500-600 de metri n.r.). După ce a fost lărgită strada Izmaile (cu cca 25 de ani în urmă), cealaltă intrare a fost distrusă.

Se presupune că reţeaua de beciuri în Capitală a început să fie construită încă la începutul secolului XIX. Chișinăul s-a aflat întotdeauna la răspântia căilor comerciale și în vremurile de demult era un centru de negoț.

Cei care se ocupau de negustorie, locuiau pe atunci în actuala zonă istorică a Chișinăului. Pentru a-și păstra mai bine mărfurile, de cele mai multe ori fiind vorba de produse alimentare, comercianții își săpau sub case beciuri adânci, mai cu seamă în sec. XIX.

Ce este specific, că dintr-un astfel de beci se putea trece în altul, iar de acolo — în celălalt.

În anumite perioade, beciurile din Chişinău au salvat vieţi omeneşti. Cum a fost, de exemplu, în timpul progromurilor evreieşti. Sau în al Doilea Război Mondial.

În primii ani de ocupaţie sovietică, beciurile din Chişinău au fost folosite NKVD ca loc de detenţie şi tortură.

Ulterior, tot în perioada sovietică, beciurile vechi au fost transformate în buncăre-adopost în caz de atacuri nucleare.

Unele din beciurile construite în secolul 19 s-au păstrat, în ele fiind amenajte pivniţe şi vinoteci. Sau în cazul beciului de pe strada Columna, unde de află Complexul cultural-etnic "Buciumul”.

Totuşi multe din beciurile vechi au fost distruse în urma urbanizării din perioada modernă. Iar multe din ele, cum este cel de pe strada Ciuflea, rămân încă nedescoperite.

Intrări în galeriile subterane din Chişinău/ Sursa foto: noi.md

Apeductul lui Carol Schmidt

 La 12 decembrie 1892 a fost dată în exploatare prima tranșă a sistemului de alimentare cu apă menit să deservească zona centrală a orașului Chișinău cu capacitatea de 200 mii de căldari de apă pe zi. Lungimea rețelelor ajungea până la 35 km.

Au fost zidite construcții importante pentru acele timpuri în împrejurimile colinei Mazarache, pe teritoriul izvorului artesian au fost construite un bazin, o staţie de pompe cu cazangerie, o sală de maşini, un atelier şi doua castele (turnuri) de apă. Chișinăuienii îi datorau personal construcția apeductului lui Carol Schmidt,  cel mai longeviv şi cel mai apreciat primar din istoria Chişinăului.

Fluxul pornea din Chișinăul de Jos (de la stația Fîntîna Mare, situată sub Colina Mazarachi), de unde apa era pompată direct, printr-un sistem complex de conducte, spre Chișinăul de Sus, avînd ca punct final Turnul de Apă (amplasat pe strada Alexei Mateevici).

Fragmente ale apeductului din secolul XIX sunt descoperite periodic în urma săpăturilor.

Mitul metroului din Chişinău

Unul din miturile legate de galeriile subterane din Chişinău este cel cu construcţia unui metrou.

Principalul motiv pentru care nu s-a construit un metrou în Chişinău în perioada sovietică, a fost faptul că oraşul avea mai puţin de un milion de locuitori. Un alt motiv oficial a fost zona seismică şi alunecările dde teren. Cel de al treilea motiv este Mina Chişinău, cu galeriile permanent inundate.

În urma extinderii Chişinăului şi urbanizării accelerate din anii 70, populaţia Capitalei ajunsese la peste 700.000 de locuitori. Atunci autorităţile ar fi pus în plan proiectarea unui metrou în Chişinău. Iar la începutul anilor 80 chiar ar fi fost făcute primele săpături.

În 2010, pe data de 22 septembrie s-a deschis o stație virtuală a metroului chișinauian pe adresa București 68 .

Mina din Chișinău

O parte din catacombele din Capitală se explică prin extragerea pietrei.

Societatea pe acțiuni Mina din Chișinău este o întreprindere industrială de stat din municipiul Chișinău, care se ocupă cu extragerea pietrei calcaroase. Intrarea se află pe teritoriul parcului „Calea Orheiului”.

Întreprinderea a fost înființată în anul 1969 și se află în nordul orașului, în sectorul Râșcani. Mina se întinde pe o distanță de aproape km. Din anii 1970 piatra, obținută aici a fost folosită pentru construcția orașului. În anii 1990 se extrăgeau până la 6000 m3 de piatră pe zi. Întreprinderea are în jur de 20 de angajați.

Galerie din Mina Chişinău/ Sursa foto:noi.md

La moment situația din Mina Chișinău este una critică. Pompele de evacuare a apei din interiorul minei nu fac față debitului acumulat. Recent, echipele de salvatori din Polonia, Bulgaria și Germania, alături de colegii lor din Republica Moldova, au examinat zona și au elaborat un nou plan de repompare a apei.

Deasupra galeriilor Minei Chişinău este amplasat o parte din sectorul Râşcani al Capitalei. Iar printre locuitori exită temeri că în cazul unui seism mai puternic o parte din sector s-ar putea prăbuşi.

Catacombele misterioase

Totuşi, cele mai misterioase galerii subterane sunt catacombele. Iar până în prezent nu este explicată provenienţa lor şi rămân nestudiate.

Înainte de revoluție, în perioada interbelică și postbelică, mulți locuitori ai părții de jos a orașului foloseau aceste catacombe pe post de beciuri. Istoricul Veaceslav Matveev povesteşte despre beciul din curtea bunicilor de pe strada Izmail.

Beciul avea vre-o 10 metri într-o parte și vre-o cinci în cealaltă. Ei bine, coridorul lung zidit cu piatră albă, la al zecelea metru era înfundat, și înfundat temeinic. La începutul sec.XX străbunii mei cumpăraseră această casă de la un om, care o cumpărase și el de la un turc.

Ei bine, acel turc spunea că a înfundat beciul deoarece mai departe urma un tunel lung enorm, zidit deja cu altă piatră, care ducea spre partea de sus a orașului, cel puțin la strada Mitropolit Varlaam (în acei ani - Șmidt). Cine și pentru ce a construit toate acestea turcul nu știa. Casa o cumpărase și el de la cineva, cu tot cu beci. Și tunelurile la fel existau. Apropo, zidite cu altfel de piatră, mai veche – cărămidă roșie”, îşi aminteşte istoricul.

Matveev mai spune că, pe când era copil, a făcut o excursie prin tunelurile misterioase din Chişinău.

„În timp ce se construia strada Albișoara, pe care noi o numeam Naberejnaia, muncitorii au descoperit multe intrări în asemenea tuneluri. Noi, ca orișice copii, organizam expediții prin ele. Cu lanterne, în cizme de cauciuc și scurte de toamnă. Tunelurile prin care mergeam nu se mai terminau, și noi ne întorceam înapoi, căci ne era frică să mai înaintăm.

Toate tunelurile, la intrare, erau inundate, însă pe măsură ce urcau în sus apa se termina, nu și tainele. Pentru mine ele așa și au rămas taine, deși s-au scurs de atunci aproape 40 de ani”, scrie Matveev.

Deşi nu au fost cercetate, există unele teorii privin prvenienţa acestor tuneluri. Una din le este că pe locul unde se află acum Chişinăul ar fi fost un oraş antic. O altă ipoteză este că înainte de seliștea Keșenev aici s-a aflat factoria templierilor, care avea legături cu factoriile genoveze pe Nistru și Bâc, amplasate anume pe colina Măzărache.