Chișinăul a scris la unison. Marea Dictare Națională în memoria lui Eugen Doga și Vladimir Beșleagă
- Sanda Frunze
- 31 august 2025, 19:39
Sursa foto: Ministerul Educației
Republica Moldova. Ziua Limbii Române a fost marcată anul acesta printr-un amplu omagiu adus a două personalități de referință ale culturii naționale. Și anume compozitorului Eugen Doga și scriitorul Vladimir Beșleagă. Amândoi s-au stins din viață în 2025. Memoria lor a fost evocată la cea de-a treia ediție a Marii Dictări Naționale, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.
Secretara de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu, doctor în filologie, a rostit textul dictării. Aceatsa a subliniat în mesajul său dimensiunea artistică a celor doi creatori.
„Ambii ne-au părăsit în acest an. Două conștiințe artistice, fiecare în limbajul său au exprimat aspirațiile, durerile și frumusețea poporului nostru. Astfel, transformând experiența națională într-un mesaj universal. Dacă pe compozitorul Eugen Doga l-am elogiat prin recitalul muzical de la începutul acestui eveniment, pe Vladimir Beșleagă îl vom evoca prin textul. Acesta va fi scris astăzi, text care a fost selectat din proza sa”. a menționat Cazacu.

Sursa foto: Ministerul Educației
Manifestarea a debutat cu un moment muzical susținut de corul de copii al Studioului muzical-coral „Lia-Ciocârlia”. Aceștia au creat atmosfera solemnă a evenimentului.
Participare în toată țara
Marea Dictare Națională, organizată de Ministerul Educației și Cercetării sub egida Președinției, a adunat în acest an aproape 2.000 de participanți în centrul Chișinăului. De asemenea și câteva mii în 25 de raioane ale țării, unde s-au desfășurat acțiuni similare. Scopul evenimentului este de a celebra limba română printr-un exercițiu colectiv de scriere corectă. De asemenea și de a cultiva respectul pentru patrimoniul cultural.

Sursa foto: Ministerul Educației
Creșterea numărului de participanți
Comparativ, ediția din 2024 a reunit aproximativ 1.500 de persoane, iar la prima ediție, în 2023, s-au înscris peste 450 de participanți, dintre care cinci au obținut nota maximă. Și în acest an, cei care au scris impecabil sau aproape impecabil – primind note de 9 și 10 – au fost recompensați cu diplome, volume de literatură și vouchere pentru achiziții de carte.