China îi răspunde lui Donald Trump după acuzațiile privind alegerile din SUA
- Bianca Ion
- 17 iulie 2026, 23:00
Trump și Xi în vizita oficiala din China, 2026. sursa: captura video
China a respins acuzațiile lansate de Donald Trump privind o presupusă intervenție a Beijingului în alegerile prezidențiale americane din 2020. Ministerul chinez de Externe a transmis, în cadrul unei conferințe organizate la Beijing, că afirmațiile sunt inventate și a cerut Statelor Unite să nu mai folosească China drept temă în disputele electorale interne, potrivit Euronews.
China cere ca relațiile cu SUA să nu fie afectate
Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, a afirmat că Beijingul nu este interesat să influențeze procesul electoral american. Reprezentantul diplomației chineze a cerut administrației de la Washington să renunțe la acuzațiile pe care le-a descris drept lipsite de fundament.
„Acuzațiile formulate de SUA sunt în întregime inventate și au ca scop denigrarea Chinei. Nu avem niciun interes să ne amestecăm în alegerile din SUA și nu am făcut-o niciodată”, a declarat Lin Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei.
Lin Jian a fost întrebat dacă afirmațiile făcute de Donald Trump ar putea influența vizita președintelui chinez Xi Jinping în Statele Unite, programată pentru luna septembrie. Purtătorul de cuvânt nu a oferit un răspuns direct privind deplasarea, dar a cerut Washingtonului să adopte măsuri care să contribuie la menținerea relațiilor dintre cele două țări.
„Așa cum tocmai am spus, îndemnăm SUA să nu mai facă din China un subiect de dezbatere în cadrul alegerilor sale și să ia măsuri care să favorizeze relațiile dintre China și SUA”.
Donald Trump vorbește despre compromiterea datelor electorale
Într-un discurs susținut joi seara în fața națiunii, Donald Trump a afirmat din nou că scrutinul prezidențial din 2020 ar fi fost afectat de interferențe externe. Președintele american a folosit și anterior astfel de afirmații pentru a explica înfrângerea sa în alegerile din acel an, potrivit sursei citate.
„De-a lungul mai multor ani, începând cu ciclul electoral din 2020, Republica Populară Chineză a pus la cale ceea ce se consideră a fi cea mai mare operațiune de compromitere a datelor electorale din istorie”, a declarat Trump, adăugând că declasificarea datelor din serviciile de informații ar dezvălui „vulnerabilități șocante” în „infrastructura electorală” a SUA.
Donald Trump a anunțat că intenționează să desecretizeze documente care, în opinia sa, ar demonstra că Beijingul a obținut ilegal peste 220 de milioane de înregistrări cu informații personale despre alegătorii americani. Datele ar include nume, numere de telefon, preferințe politice și alte informații despre cetățenii cu drept de vot din Statele Unite.

Donald Trump, mai puternic ca niciodată. sursa: Facebook
Dialogul diplomatic dintre Washington și Beijing continuă
În pofida schimbului de acuzații, contactele diplomatice dintre Statele Unite și China continuă. Secretarul american de Stat, Marco Rubio, urmează să se întâlnească săptămâna viitoare, în Filipine, cu omologii săi din Asia de Sud-Est.
Vizita „contribuie la la promovarea unei priorități clare a SUA: un Indo-Pacific liber și deschis, care să asigure siguranță, securitate și prosperitate pentru regiune și pentru poporul american”, a declarat Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Tommy Pigott.
Departamentul de Stat nu a anunțat programul complet al deplasării.
În anul anterior, Marco Rubio s-a întâlnit cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, în marja reuniunii ASEAN, în contextul pregătirii unui posibil dialog între Statele Unite și China.