Cunoscutul muzician Chick Corea, unul dintre cei mai importanți pianiști de jazz din lume a încetat din viață la vârsta de 79 de ani, din cauza unei forme rare de cancer.

Lumea jazz-ului și rock-ului este în doliu. El a câştigat 23 de premii Grammy, a fost un simbol al muzicii jazz şi a avut o carieră recunoscută la nivel internaţional timp de jumătate de secol.

A învățat pianul înainte de a ști să citească

Chick Corea, un arhitect al fuziunii dintre jazz și rock din anii 1970, a avut o carieră de mai bine de jumătate de secol.  A fost unul dintre cei mai importanți pianiști din jazz.

Cea mai cunoscută formație a muzicianului a fost Return to Forever. Un grup care a admis în fuzune influențele braziliene, spaniole și altele. Dar de-a lungul carierei sale muzicianul nu și-a abandonat niciodată prima dragoste, pianul acustic, tonul său distinctiv putând fi ușor recunoscut, scrie Antena3.

Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Spain”, „500 Miles High” și „Tones for Joan’s Bones”. A înregistrat cu mari nume ale jazzului, printre care Dizzy Gillespie, Stan Getz, Mongo Santamaria și Sarah Vaughan.

Născut la 12 iunie 1941 în Chlesea, Massachusetts, Chick Corea, este fiul unui trompetist de jazz. El a învăţat pianul înainte de a şti să citească, apoi, în jurul vârstei de 11 ani, s-a apucat de baterie.

Lumea jazzului este în doliu. A abandonat studiile universitare și s-a dedicat muzicii

Înscris la Universitatea Columbia din New York după absolvirea liceului, a ajuns la New York în 1959.

Într-o seară, merge la clubul de jazz Birdland unde îi vede în special pe trompetistul Miles Davis şi pe saxofonistul John Coltrane interpretând The Dead Leaves.A fost un şoc.

„După aceea, de ce aş mai fi vrut să studiez istoria civilizaţiei occidentale?”, va spune el, zâmbind, în podcastul Prestige 70 din 2019.

Abandonează universitatea şi, după ce a luat în calcul o carieră de baterist, este angajat de saxofonistul Stan Getz.

Participă la mai multe proiecte şi înregistrează, de asemenea, primele sale albume solo la sfârşitul anilor 1960, în special Is, unde dă frâu liber improvizaţiei.

În toamna anului 1968, pentru un concert la Baltimore (Maryland), înlocuieşte, pe nepregătite, un alt pianist de renume, Herbie Hancock, în grupul format de Miles Davis.

„Cântă doar ce auzi”, îi spuse muzicianul cu vocea lui răguşită. „Asta chiar m-a eliberat. Pentru că eram obişnuit să cânt muzică improvizată”, a explicat el în podcast.

Împreună, ei se îndreaptă către o formă de jazz complet eliberată, fără repetiţii în prealabil. Fiecare muzician dă propria interpretare temei, unde spontaneitatea este esenţială.

Este naşterea jazz fusion, care amestecă influenţe multiple, inclusiv rock, funk şi rhythm and blues.