Jazz-ul a murit pentru o întreagă generație de români. Florian „Moșu” Lungu: Și când visez, tot de jazz visez

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Luni, o veste a căzut ca un trăsnet pentru mine. Spun „pentru mine”, din cauză că pentru restul nu mai e de mult o știre Florian Lungu. În vârstă, distanțat de tumultul showbiz-ului românesc, refugiat doar în sufletul celor care își mai amintesc anii în care muzica era cu adevărat o evadare dintr-un cotidian gri și neavând șansa de a fi personaj în vreun reel care să devină viral, Lungu nu mai făcea parte din realitatea activă a românului de astăzi.

A murit la vârsta de 83 de ani, și mi-am dat seama ce loc gol a lăsat în urma sa, pentru că, deși cunosc destui oameni care au cunoștințe despre o nișă a muzicii moderne, jazz-ul, în cazul său, nu mai este niciunul care să poată fi considerat cu adevărat un promotor la nivel național al cunoașterii marilor înregistrări, al sutelor de schimbări de stil sau al notelor, pur și simplu.

L-am avut pe el pentru jazz, pe Moțu Pittiș pentru rock și gigantul Iosif Sava pentru marile muzici ale Istoriei sau pe Tudor Caranfil drept călăuză prin labirintul facerii de filme.

Adevărul e că în această cumpănă a noțiunii de ”erudit” prin care trece societatea noastră modernă poate nici nu mai e nevoie de ei. Îți trebuie doar un gadget, un wi-fi și o boxă cu bluetooth agățată de rucsac.

Iată un scurt interviu din anii 1990, când munca lui Florian Lungu nu se mai desfășura sub spectrul cenzurii. La supratitlul materialului mai adăugați încă aproape trei decenii!

Ryanair schimbă regulile pentru locurile gratuite. Pasagerii află mai târziu unde vor sta

Cinci greșeli care îți înfundă chiuveta 

După trei decenii de meserie, Florian Lungu este categoric:

Radio înseamnă totul pentru mine!

Pasiunea pentru emisiuni a spulberat toate concediile

(material semnat de Irina Dumitrescu în Cotidianul din 17 august 1998)

Florian Lungu, realizator, deja consacrat, de emisiuni de jazz la Societatea Română de Radiodifuziune, nu a mai avut un concediu de 14 ani, dedicându-și timpul radioului și jazzului.

- Unde vă petreceți vacanța înaceastă vară?

- E al 14-lea an de când n-am mai avut o zi de concediu! Dar s-ar putea la începutul lui septembrie să fie un festival de jazz la Costinești și, considerând că o să fiu la mare, o să spun că am fost în vacanță, dar mă voi duce cu treabă.

- Care a fost cea mai frumoasă vacanță a dvs.?

- Eu mi-am petrecut multe vacanțe, copil fiind, la Curtea de Argeș. Tatăl meu fiind din lumea religioșilor, am stat la un fel de casă de odihnă a preoților. Aveam acces la tot parcul și la tot ce ține de Curtea de Argeș, mai mult decât cei care o vizitează. Acolo am făcut niște vacanțe foarte frumoase. Odată m-am împrietenit cu un șofer pe o autobasculantă și, după ce mi-a expirat vacanța acolo, m-a mai ținut încă 4 zile la el acasă, ca să rămânem în continuare prieteni și să ne simțim bine. M-a dus pe niște drumeaguri de vârf de munte cu camionul lui Carpați, și mergea ca un nebun, dar era un băiat foarte bun, îl chema Cociu.

Florian Lungu / sursa foto: arhiva EvZ

Mașina preferată - Volvo

- Care este marca dvs. preferată de mașină?

- Actualmente, este o mașină mai veche din care sunt multe în București, Volvo.

- Dvs. aveți o mașină?

- Nu, am avut când eram student un Fiat 1500 și o mașină americană foarte mare, foarte puternică.

- Cum ați ajuns să cochetați cu meseria dvs.?

- Eu am făcut oricum muzică de mic. Am făcut Conservatorul, dar în ultimii ani de facultate am fost atras de jazz. Mergeam la un coleg, care acum este un distins profesor și muzicolog, Dumitru Avachian, care ținea un cerc de oameni de teatru, muzicologi și ascultam jazz, dar nu era ceva sistematic. După ce am terminat Conservatorul, am fost un an profesor la Școala de Muzică din Giurgiu, în continuare m-am angajat în Radio la Serviciul „Creație. Repertoriu", am stat până în 70 și la un moment dat m-am mutat la redacția de muzică ușoară, dar nu mă atrăgea muzica ușoară, mi se părea pentru gustul meu prea ușoară.

Muzica clasică pe care o studiasem la Conservator mi se părea că era prea sofisticată, prea matematizată, prea abstractă, prea departe de gustul publicului, o muzică prea în eprubetă și atunci mi s-a părut că jazzul care nu este o muzică vulgară în nici un caz, sau comercială, care presupune o armonie, cunoașterea foarte bună a instrumentului, trebuie să improvizezi, mi s-a părut o muzică suficient de elevată și vie pe baza faptului că principalul ei procedeu de lucru este improvizația spontană.

Orice instrument de jazz este un fel de compozitor. Iar fiecare melodie compusă este o nouă melodie. Mai ales saxofoniștii anilor '50. Paul Desmond spunea într-un interviu că „un muzician de jazz într-o carieră creează cam cât compune un compozitor în 500 de ani. În redacția de muzică ușoară am intrat după ce fostul redactor de atunci, Cornel Chiriac, fugise în Germania.

Din cauza acestei expatrieri și, mai ales, fiindcă el a vorbit la Europa Liberă despre ce se întâmpla aici, un an și ceva nu a mai fost deloc jazz pe post. Și am zis că „dacă tot nu e nimeni care se ocupă de treaba asta, m-aș ocupa eu". Am propus un ciclu de emisiuni „Jazz românesc" la sfârșitul anilor 70 și șefii au aprobat.

Radio înseamnă pentru mine totul

- Ce înseamnă radioul pentru dvs. și ce sacrificii presupune această meserie?

- Noi în Radio suntem ca într-o familie. Nu știu cât mai e valabil astăzi, fiindcă sunt foarte mulți oameni noi, tineri, poate unii sunt preocupați de bani, poate unii vor să-și facă neapărat un nume, dar eu am deja vreo 31 de ani de radio și până în ‘90 îi cunoșteam absolut pe toți. Radio înseamnă pentru mine totul. Dacă mai prezint un festival de jazz, dacă mai colaborez la emisiuni sau scriu la un ziar, totuși principala mea ocupație, care-mi mănâncă 90% din timpul meu de lucru, rămâne radioul. Dacă aș fi avut un pat m-aș fi mutat aici.

- Care au fost primele dvs. încercări de jazz?

- După ce am terminat Conservatorul, am compus câteva teme de jazz, unele imprimate prin radio, vreo două pe discuri, dar nu am mai avut timp, nu poți să le faci pe toate. Să cunoști jazzul, să-l pătrunzi, nu-ți ajung cinci vieți, în fiecare zi apar câteva zeci de CD-uri în lume. Producția discografică și agenda muzicală a jazzului este enormă. Ce alte hobby-uri aveți?

- Radioul, ca și jazzul sunt două preocupări care se prelungesc chiar și în orele de somn, și când visez, tot de jazz visez. Sunt amândouă foarte și acaparante și mai ales legate între ele. Hobby, am să înregistrez cât mai mult jazz acasă, și la radio bineînțeles, am băgat zeci de mii de minute în fonotecă, prin propriile mele relații, prin eforturile și cunoștințele mele.

Acasă, pasiunea mea este să fac coperte de casete audio și video pe care le fac cu xeroxul color, cu calculatorul, am și o siglă a mea, dar nu am firmă, nu produc, fac într-un exemplar sau două pentru mine și pentru vreun prieten. Mi-am descoperit de un anume timp și vocația didactică.

De un an de zile s-a întemeiat la Cluj o secție de jazz la Academia de Muzică și în anul I am avut deja vreo 30 de studenți și lor le fac multe casete, căci în jazz trebuie să asculți mult, iar pe piață se găsește puțin.

Sunt un mare iubitor de pisici

- Iubiți animalele? Sunt un mare iubitor de pisici, mai ales de pisoi. Și am avut de-a lungul timpului tot felul de Jackie, Jakie 2..., acum avem doi pisici, Sisoie și Jackie. Mulți iubesc câinii. Mie nu-mi plac, mi se par iraționali. Pisicile sunt mai inteligente, ele își cunosc foarte clar interesul, lor le trebuie un culcuș și de mâncare.

Dacă tu ai grijă de asta, pisica nu te deranjează, își vede de treaba ei, sunt mult mai aproape de om și mai drăgălașe. Sunt șmechere, dar mie-mi plac. Eu cu un pisoi pot să vorbesc. Vă mulțumesc!