„Chichița” faimoasă care a permis dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza la 24 Ianuarie 1859!

Sursa foto: arhiva EVZ

Winston Churchill spusese: „Nu râde de greșeala adversarului, ea este șansa ta!” S-a scris de atâtea ori că pe undeva, Convenția de la Paris din 7/19 august 1858 ne-a oferit o „portiță”.  Convenția de la Paris a fost actul constituțional care a permis Unirea Principatelor. Portița respectivă lăsa deschisă calea pentru ca aceeași persoană să poată fi Domn în ambele Principate. Care a fost însă acea prevedere?

Chichița se găsește în articolul 46  din textul Convenției! Pot fi coroborate prevederile din Articolele 3 și 13 ale Convenției!

Iată ce prevede articolul 46 din Convenția de la Paris:

„Articolul 46 Moldovenii și Românii voru fi toți de o potriva înaintea legii, înaintea contribuții și priimiti de o potriva în funcțiile publice, în unulu și cel-l-altu Principatu. ”

În varianta restrânsă, reiese clar: „Moldovenii și Românii voru fi (...) priimiti de o potriva în funcțiile publice, în unulu și cel-l-altu Principatu”.

Să ne uităm  și la articolul 13:

Articolul 13 :Va fi în dreptu de a fi alesu la Hospodoratu ori cine va fi în vîrsta de 35 ani, și fiu din tata născut Moldavu seu Romanu, și va putea arata unu venitu în pamentu de 3,000 galbeni, numai sa fi implinitu funcții publice în timpul de dece ani, seu sa fi facutu parte din Adunări.

Așadar, la Domnie (Hospodaratu) putea fi ales „ori cine va fi în vîrsta de 35 ani, și fiu din tata născut Moldavu seu Romanu”. Era și condiția să fi avut demnități publice sau membru în Adunările Deputaților în ultimii 10 ani.

Articolele principale privitor la Domni (Hospodari) sunt:

Articolul 3:  „Puterile publice voru fin încredințate, în fiecărui Principatu, unui Hospodaru sau unei Adunări elective ce voru lucra în cadurile prevadute de aceasta convenție cu concursulu unei comisii centrale, comuna ambeloru Principate. Articolul 4: Puterea esecutiva va fi esersata de Hospodaru.

Articolul 10 :Hospodarulu va fi alesu pe viața de Adunare.”

Împăratul Franței  Napoleon al III-lea admite că românii au respectat litera și spiritul Convenției!

în februarie 1859, „înfășurat în haina serioasă a diplomației”, poetul Vasile Alecsandri s-a aflat la Paris, unde a fost primit în audiență de Împăratul Napoleon al III-lea la Palatul Tuilleries, „Pavilionul Orologiului”. Redau aici un fragment din „Misiile mele politice” unde Vasile Alecsandri reproduce un răspuns al Împăratului Napoleon al III-lea:

„Această Convenție este un act oficial european, subsemnat de șapte puteri; el trebuie respectat! În alegerea Domnului, românii au avut spiritul de a profita de o lacună ce există în Convenție, nefiind prevăzut cazul numirii aceluiași Domn în Principate; însă prin proclamarea intempestivă a Unirii ați răsturna deodată tot lucrul Congresului de Paris, și atunce chiar eu însumi nu aș mai putea să vă țin parte”

Așadar, să examinăm această frază: „În alegerea Domnului, românii au avut spiritul de a profita de o lacună ce există în Convenție, nefiind prevăzut cazul numirii aceluiași Domn în Principate”!

Rezultă de aici, că principalul susținător european al Unirii Principatelor a justificat dubla alegere drept act care nu a încălcat textul Convenției!

Vasile Alecsandri în fața Lordului Malmesbury: Ne-am rezemat dar pe o maximă a codului politic ce declară că tot ce nu-i oprit este permis”!

Aflat la Londra, în februarie 1859, Vasile Alecsandri a replicat Secretarului de Stat pentru Afaceri Străine,  Lord Malmesbury ( a îndeplinit acest mandat în perioada 26 februarie 1858 – 18  iunie 1859) folosind expresia  „Ne-am rezemat dar pe o maximă a codului politic ce declară că tot ce nu-i oprit este permis”:

„....doi Domni, două Camere și o Comisie centrală! Cum se va acorda pășirea Principatelor către Unire, cu voințele, cu interesele de dinastie a doi Prinți, cu spintec de partid, cu luptele parlamentare a două Camere, și cu rolul de legislator, cu dreptul nelămurit de control al Comisiei centrale? Ca și când s-ar fi înhămat cinci cai la o trăsură, trei dinainte, doi îndărăt, care, trăgând în două părți contrare, rup hamurile și sfărâmă trăsura. Cu toate acestea, noi nu ne-am descurajat; deciși de a arăta bunăvoință din parte-ne, și respectul nostru către actul oficial al Europei, am cercat a simplifica resorturile mașinii guvernamentale spre a o pune în stare de a funcționa mai ușor. Ne-am rezemat dar pe o maximă a codului politic ce declară că tot ce nu-i oprit este permis, și văzând că Convenția nu ne oprește de a alege același Domn în ambele Principate, am înlesnit aplicarea ei prin reducerea numărului puterilor constituționale ale noului nostru regim. În loc de cinci, precum am avut onorul a vi le enumera, domnule ministru, le-am redus la patru; adică în loc de cinci cai rău înhămați, am lăsat numai patru, destinați a trage cu toții înainte spre a urni carul statului. Carul e greu într-adevăr, calea e nebătută, plină de piedici, caii nu sunt încă bine deprinși, dar în sfârșit, cu chipul acesta, nu suntem amenințați de a sta locului; cu chipul acesta procedăm măcar cât de încet la aplicarea stipulațiilor Convenției și probăm respectul nostru pentru voința marilor Puteri.”

Epilog

Putem explica dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza nu doar aplicând principiul latin „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” (Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem) ci și prin coroborarea articolelor 3, 13 și 46 din Convenția de la Paris din 7/19 august 1958.

Iată câteva texte istorice pe care le-am readus în atenția publicului, după principiul „ad fontes!”  - adică, vom înțelege Istoria, întorcându-ne mereu la izvoare!