Cheltuielile pentru apărare au crescut cu 20% în NATO. Statele Unite rămân principalul susținător financiar

Cheltuielile pentru apărare au crescut cu 20% în NATO. Statele Unite rămân principalul susținător financiarNATO. Sursa foto: Arhiva EVZ

NATO constată, în raportul anual publicat joi, o majorare semnificativă a cheltuielilor pentru apărare în rândul aliaților europeni și al Canadei, în timp ce Statele Unite continuă să suporte cea mai mare parte a efortului financiar al alianței. Documentul arată atât ritmul accelerat al investițiilor din ultimul an, cât și dezechilibrele care se mențin între membrii organizației.

Europa și Canada și-au majorat cheltuielile cu 20%

Raportul anual prezentat de secretarul general Mark Rutte arată că aliații europeni și Canada și-au crescut cheltuielile pentru apărare cu 20% în 2025, comparativ cu anul anterior, în termeni reali. În acest context, șeful Alianței Nord-Atlantice le-a cerut statelor membre să păstreze aceeași direcție și să continue eforturile de creștere a bugetelor militare.

„Mă aştept ca aliaţii să demonstreze, la următorul summit NATO de la Ankara, că se află pe o traiectorie clară şi credibilă către obiectivul de 5%”, a scris el, adăugând că „o legătură transatlantică puternică rămâne esenţială într-o epocă de incertitudine globală”.

Presiuni constante din partea Statelor Unite

Tema cheltuielilor de apărare rămâne una centrală și în relația dintre Statele Unite și ceilalți membri NATO. Președintele Donald Trump a cerut în mod repetat ca partenerii europeni să își crească semnificativ contribuțiile, argumentând că, în timp, statele europene ar trebui să preia responsabilitatea principală pentru apărarea convențională a propriului continent.

Joi, Donald Trump a reluat criticile la adresa aliaților din NATO și a publicat un nou mesaj pe Truth Social, în care a susținut că statele membre nu au făcut „absolut nimic” pentru a ajuta în problema Iranului.

„SUA nu au nevoie de nimic de la NATO, dar nu uită niciodată acest moment foarte important!”, a scris el.

Mark Rutte

Mark Rutte. Sursa Foto: Dreamstime

Toți aliații au atins pragul de 2% din PIB

În raportul său anual, Mark Rutte a arătat că anul trecut toate statele membre au transmis cifre privind cheltuielile de apărare care au ajuns la nivelul de 2% din PIB sau au depășit acest prag, obiectiv stabilit inițial în 2014.

„toţi aliaţii au raportat cifre privind cheltuielile de apărare care au atins sau au depăşit ţinta de 2% stabilită iniţial în 2014, mulţi dintre ei înregistrând creşteri semnificative ale cheltuielilor”.

Acest prag nu mai este însă suficient în noua strategie a alianței, după ce liderii NATO au convenit la summitul de anul trecut un nou obiectiv, mult mai ambițios.

Noua țintă NATO: 5% din PIB până în 2035

Statele membre au convenit să aloce 5% din PIB pentru apărare și investiții conexe până în 2035. Din acest total, 3,5% ar urma să fie direcționat către apărarea de bază, adică trupe, armament și alte componente militare clasice.

Restul de 1,5% ar urma să fie alocat unor domenii mai largi legate de apărare, precum securitatea cibernetică, protejarea conductelor sau adaptarea infrastructurii, inclusiv a drumurilor și podurilor, pentru a putea susține circulația vehiculelor militare grele.

Potrivit estimărilor din raport, trei state membre au trecut deja de noul prag de 3,5% încă de anul trecut: Polonia, Lituania și Letonia.

Statele Unite rămân principalul susținător financiar

Deși unele țări au depășit deja noile repere, altele se află încă la nivelul pragului vechi. Raportul arată că mai multe state, între care Spania, Canada și Belgia, s-au situat la 2%. Per ansamblu, alianța formată din 32 de state membre a cheltuit 2,77% din PIB pentru apărare în 2025. Acest nivel arată o creștere clară a investițiilor, dar și faptul că media generală rămâne încă sub noua țintă stabilită pentru următorul deceniu.

Raportul NATO evidențiază și ponderea covârșitoare a Statelor Unite în finanțarea apărării alianței. Potrivit documentului, cheltuielile americane au reprezentat aproximativ 60% din totalul cheltuielilor de apărare ale NATO în 2025.

Ne puteți urmări și pe Google News