Cheltuielile militare ale SUA. Sumă colosală pentru anul viitor. Rusia, umilită

Cheltuielile militare ale SUA. Sumă colosală pentru anul viitor. Rusia, umilită

Cheltuielile militare ale Statelor Unite vor ajunge la 738 miliarde de dolari în 2020

Anul trecut, National Defense Authorization Act (NDAA), adică legea care fixează nivelul cheltuielilor militare americane, a fost adoptată la jumătatea lunii august de către Congres, ale cărui două camere erau dominate de republicani.

Ceea ce a facilizat dezbaterile. Cu toate acestea, situația politică care s-a schimbat de atunci, cu o majoritate democrată acum în Camera Reprezentanților, discuțiile privind nivelul bugetului Pentagonului pentru următorul an fiscal au fost mai furtunoase.

Cu toate acestea, pe 10 decembrie, aleși democrați și republicani au anunțat că au convenit asupra unui text care ar trebui să fie adoptat, revenindu-i președintelui Donald Trump să îl promulge (sau nu, dacă își exercită dreptul de veto).

Proiectul NDAA 2020, care numără nu mai puțin de 3.488 de pagini, prevede creșterea cheltuielilor militare americane la 738 miliarde de dolari. Adică, scrie Opex 360, cu 22 de miliarde mai mult față de anul acesta, ceea ce va permite, în special, creșterea salariilor armatei americane, acestea urmând să crească cu 3,1% (cea mai mare creștere din ultimii zece ani).

În detaliu, bugetul de bază al Pentagonului se va ridica la 635 miliarde de dolari. În plus, 23,1 miliarde de dolari vor merge la Departamentul Energiei, pentru descurajarea nucleară.

De precizat că Administrația Națională de Securitate Nucleară, care ține de acest minister, este responsabilă de proiectarea, testarea și producerea tuturor armelor nucleare americane.

În plus, operațiunile exterioare (overseas contingency operations) vor fi finanțate cu 71,5 miliarde de dolari (cu două miliarde mai mult decât în 2019). În fine, un fond de urgență va fi alimentat cu 5,3 miliarde de dolari pentru a finanța reconstrucția bazelor Tyndall și Camp Lejeune, devastate de uraganele Florence și Michael, în Florida și în Carolina de Nord.

Casa Albă a cerut inițial 9,2 miliarde de dolari pentru a finanța atât aceste proiecte de reconstrucție, cât și zidul pe care Trump a promis că îl va ridica la granița cu Mexicul.

Fără a intra în detalii, proiectul NDAA prevede comanda suplimentară a încă 12 aeronave F-35 decât se aștepta.  Și a fost confirmată achiziția a opt F-15EX, cu capacități sporite în comparație cu versiunile anterioare ale acestui avion.

NDAA nu este doar un document bugetar: are și dispoziții reglementare și legislative. De exemplu, acesta interzice reducerea efectivelor militarilor americani în Coreea de Sud, într-un moment în care Trump vrea ca Seul să bage mâna în portofel pentru a finanța și mai mult această prezență americană în coastele Coreii de Nord.

În plus, este confirmată crearea „Forței spațiale” americane, care va fi a șasea ramură a forțelor armate.

După cum era de așteptat, ea va fi plasată sub autoritatea secretarului Forțelor Aeriene. Cu toate acestea, momentan nu i se vor aloca fonduri suplimentare.

Pe de altă parte, NDAA confirmă, de asemenea, interdicția de a livra avioane F-35A deja asamblate în Turcia. O linie de credit de 30 de milioane de dolari ar trebui să fie deschisă pentru a finanța stocarea acestora (precum și cea a echipamentelor asociate acestora).

În sfârșit, sunt planificate sancțiuni împotriva proiectului de gazoduct Nord Stream 2, susținut de Rusia și apărat de Germania.

Ne puteți urmări și pe Google News