Ministrul Educației. Sursă foto: Facebook
Din cuprinsul articolului
Raportul Education at a Glance 2025, publicat de OCDE, arată că „la nivelul învățământului preșcolar, cheltuielile publice în România au crescut cu 36,7% între 2015 și 2022, în ciuda unei scăderi cu aproape trei procente a numărului de copii înscriși”. Documentul scoate în evidență și faptul că, în continuare, România investește mult sub media europeană și internațională în educație ca procent din PIB.
Creșterea alocărilor bugetare pentru grădinițe arată un interes crescut pentru educația timpurie, dar și un dezechilibru în raport cu nivelurile superioare de învățământ, unde decalajele rămân mari.
Cum au evoluat cheltuielile publice la nivel preșcolar
Potrivit raportului, între 2015 și 2022, cheltuielile publice pentru educația preșcolară din România au crescut cu 36,7%. Această majorare s-a produs în condițiile în care numărul copiilor înscriși în grădinițe a scăzut cu aproape 3%.
Consecința directă a fost o creștere de peste 40% a cheltuielilor pe copil. Această tendință plasează România peste media OCDE, unde creșterea medie a cheltuielilor per copil a fost de 24% în aceeași perioadă.
Analiza arată că statul român a direcționat mai multe resurse către educația timpurie, considerată crucială pentru dezvoltarea abilităților sociale și cognitive ale copiilor.
Ministrul Educației. Sursă foto: Facebook
Diferențele dintre România și media OCDE
În raportul Education at a Glance 2025, diferențele dintre România și media OCDE sunt clare. La nivel terțiar, România alocă aproximativ 10.329 de dolari per student. Media OCDE este de 15.102 dolari. Această discrepanță arată că universitățile românești funcționează cu resurse mai reduse decât cele din statele dezvoltate. Acest lucru afectează calitatea predării și capacitatea de cercetare.
Dacă ne uităm la procentul din PIB dedicat educației, România se află la 2,5%. Media OCDE este de 4,7%. Diferența procentuală este mai relevantă decât valorile absolute. Ea arată cât de mică este ponderea educației în prioritățile bugetare. Chiar dacă sumele au crescut în termeni nominali, educația nu este încă o direcție strategică pentru guvern.
Raportul subliniază și rolul dominant al statului în finanțarea educației. La nivelul primar, secundar și postsecundar non-terțiar, 96,5% din finanțare provine din surse publice. Media OCDE este de 90,1%. La nivel preșcolar, finanțarea publică ajunge la 98,7%. Media OCDE este de 85,6%. Chiar și pentru educația terțiară, România se bazează în proporție de 90% pe resurse publice. Media internațională este de 71,9%.
Aceste date arată o dependență aproape exclusivă de stat. Această situație are avantaje și riscuri. Accesul la educație este mai echitabil, pentru că finanțarea privată are un rol redus. Dar presiunea pe bugetul public este foarte mare. În perioade de criză fiscală, educația este printre primele domenii afectate de tăieri. Dependența de alocările bugetare explică de ce România întâmpină dificultăți când resursele sunt limitate. Totodată, confirmă vulnerabilitatea sistemului în fața schimbărilor economice.
Cheltuielile publice și taxele pentru studenți
Un alt aspect discutat în raport privește taxele de școlarizare pentru studenții străini. În România, acestea sunt de aproximativ 8.150 de dolari pe an la nivel de masterat. Semnificativ mai mari decât taxele pentru studenții români, care sunt în jur de 2.098 dolari.
Această diferență ridică întrebări legate de atractivitatea universităților românești pentru studenții internaționali, dar și despre modul în care sistemul de învățământ superior este finanțat.
Creșterea cheltuielilor publice la nivel preșcolar are efecte pozitive vizibile: condiții mai bune în grădinițe, salarii mai mari pentru educatori și acces sporit la materiale didactice moderne. Totuși, provocările rămân: infrastructura școlară deficitară, lipsa personalului calificat în mediul rural și decalajele dintre urban și rural.
În ceea ce privește nivelul terțiar, subfinanțarea cronică afectează capacitatea universităților românești de a concura pe plan internațional. Cercetarea și inovarea rămân domenii cu investiții insuficiente, iar acest lucru limitează dezvoltarea pe termen lung.
