Din cuprinsul articolului
Charles de Gaulle (1890-1970) i-a șocat pe comuniștii români la vizita din 14 mai 1968! Liderul francez aflat la finalul carierei politice a contribuit la creșterea prestigiului liderului comunist român Nicolae Ceaușescu.
Vizita în România avea loc în contextul în care grevele studențești paralizaseră Franța. Aceste greve au dus peste un an la demisia generalului de Gaulle din postul de Președinte al Republicii Franceze la data de 28 aprilie 1969. Grevele au fost determinate de maturizarea generației franceze născute în anii celui de Al Doilea Război Mondial.
Vizita generalului de Gaulle și găsirea bucătarului potrivit
În primul rând, venirea Generalului de Gaulle în România, în mai 1968. a șocat activul de partid. Trebuia un om care să-i gătească. Singurul as al bucătăriei franceze se numea Iosif Strassman și crescuse la școala legendarului Auguste Escoffier. În interbelic, strălucise în marile restaurante bucureștene, după venirea comuniștilor fiind marginalizat. Șansa lui fusese Ion Radu, bucătarul lui Dej și Ceaușescu. El și-a amintit de Ștrassman. Strassman a oferit bucatele puse în fața lui de Gaulle care a întrebat cine era bucătarul. Aflând cine era, i-a cerut lui Ceaușescu să-i permită lui Ștrassman să se angajeze ca bucătar la Ambasada Franței la București.
Familia de Gaulle, căminul de copii și bătrânul general de la Craiova
La Craiova, Ceaușescu, în timpul vizitei a rămas ca la dentist, de două ori. Prima oară, soția lui de Gaulle a cerut să vadă un cămin de copii. Asta, pentru că ea însăși era mama unei fete cu probleme.
A doua surpriză a fost aceea că Președintele francez a dat onorul unui bătrân din asistență, în sistem militar francez.S-a aflat că bătrânul era general-maior (cu o stea atunci), se numea Polihron Dumitrescu (1893-1977), iar la Școala Superioară de Război de la Paris, îi fusese șef de an viitorului general francez. În 1969, generalul mai primește o stea, devenind general-locotenent. Era în rezervă din anul 1947, având gradul de general maior, la trecerea în rezervă.
„Les affaires sont les affaires”!
Totuși, dincolo de aceste aspecte de istorie și legendă urbană, ori de memoria clipei, vizita a avut și alte aspecte. Președintele francez dorea „Europa de la Atlantic la Urali”, ca model ce construcție europeană. „Gaullismul” ca doctrină politică susținea neadmiterea Marii Britanii în Comunitățile Europene pe motiv de necondordanța viziunii politice britanice. Marea Britanie a aderat în 1973, dar va cere să iasă în 2016, ieșind efectiv în 2020.
De Gaulle a permis Algeriei să-și proclame independența punând capăt conflictelor de uzură dintre francezi și algerienii de religie musulmană. Deschis spre cooperarea cu URSS (Partidul Comunist Francez era în legalitate) și statele comuniste, Generalul a fost partenerul occidental perfect pentru politica de desprindere a lui Ceaușescu de URSS. Peste câteva luni, a urmat invazia sovietică în Cehoslovacia care a pus capăt „Primăverii de la Praga”.
Să nu uităm că în Rezistența franceză luptaseră un număr foarte mare de partizani (maquis) care împărtășeau valorile comuniste răspândite ce Comintern. Maurice Thorez, Leon Mauvais sau Eugen Fried (slovac de origine, dar care a activat ca agent sovietic în Franța și Belgia, amantul Anei Pauker, tatăl uneia din fiicele sale, amantul soției lui Maurice Thorez).
Deja în România, se amenajase la Mioveni (o vreme Colibași) UAP (Uzina de Automobile Pitești). Aici, sub lincență Renault, s-a fabricat primul automobil românesc de după 1945, automobil de serie și mase, Dacia 1100 (Renault 8). A fost urmat de Dacia 1300 (Renault 12).
Cu ocazia vizitei, Ceaușescu a primit de la liderul francez și o listă cu persoane pe care Franța dorea să le primească pe teritoriul ei dar nu puteau părăsi România.
