Certificatul verde, spaima și bătaia de cap a românilor. Debandadă în instituții. „Se lucrează la ușă!”

Certificatul verde, spaima și bătaia de cap a românilor. Debandadă în instituții. „Se lucrează la ușă!”Sursa: arhiva EvZ

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a impus certificatul verde în instituțiile publice. Primarii, angajații și oamenii care vin să își rezolve problemele în aceste instituții sunt confuzi, iar haosul este de neimaginat.

Certificatul verde de vaccinare produce haos în mai mult instituții ale statului. „Aripa principală este în renovare. Angajații... prin odăile din spate. Cu tot cu primarul sunt 16. Vaccinați... doar trei! Primarul și încă doi. Contribuabilii nevaccinați nu au voie în instituție! Așa este decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență! Parlamentul ia în calcul să le interzică și funcționarilor nevaccinați accesul în instituțiile statului, dar mai este până la decizia finală. Așa că, momentan, toată lumea e la lucru.” , a transmis Primăria comunei Crivăț, județel Călărași.

Se închide primăria

Primarul localității Crivăț, Ion Catană, a povestit că va fi nevoit să închidă instituția dacă angajații nu își doresc să se vaccineze.

”Păi ce să facem, dacă nu vor? Pot să-i forțez? Ei tot cred că vaccinul ăsta le face un rău! Deocamdată nu pot să-i forțez pe oameni, dar majoritatea au înțeles că trebuie vaccinați. Fără vaccin cred că nu putem să scăpăm, pentru că și-n Crivăț sunt foarte multe cazuri. Acum au mai rămas undeva la 10-12 cazuri cu Covid. Și cred că asta o să spună... va fi un mare cuvânt de spus și se vor vaccina majoritatea. ”, a declarat acesta.

Primarul, scos din instituție

În institutile de lângă Giurgiu, primarii nu sunt vaccinați și o mare parte din angajați nu au de gând să se imunizeze. Aceștia au acces la muncă cu greu, dar nu și în alte primării.

”Nu mă gândeam că se va ajunge aici. Dar s-a ajuns! O să am o ședință astăzi și o să stabilim măsuri foarte clare vizavi de cei care sunt vaccinați și cei care nu sunt vaccinați.”, a transmis Nicușor Logofătu, primar Isvoarele, Giurgiu pentru digi24.

Angajații au fost trimiși acasă

Angajații care nu și-au făcut încă vaccinul au fost trimiși să muncească de acasă, iar primarul a transmis că se vor întoarce doar după ce vor beneficia de ambele doze.

” Am făcut programul în așa fel încât să fie acoperit. Două persoane lucrează de acasă, pentru că n-au fost vaccinate și le-am spus să se vaccineze!Vreau să vă spun că mi-au murit prieteni, mi-au murit rude, cunoștințe din cauza acestui Covid nenorocit care a distrus omenirea, practic.”,a transmis Mihai Ilie.

”Nu mai are acces nimeni în incintă, nevaccinat! Să fie clar! Da? Vă rog! Sunteți vaccinați toată lumea. Deci nu mai mult decât două persoane nevaccinate, care vor rămâne acasă! Vă rog frumos, toată lumea la birouri, nu se mai lucrează în incintă cu cetățeanul, da? Se lucrează la ușă!”, le-a spus primarul .

Ne puteți urmări și pe Google News