Cele mai ieftine vacanțe de vară din România, cu doar 2000 de lei
- Cristi Buș
- 22 mai 2025, 00:11

- Vacanțe ieftine în luna iulie, până în 2000 de lei
- Cât costă o noapte de cazare în destinațiile populare
- Vârful sezonului, între 20 iulie și 2 august
- Cele mai rezervate destinații: litoralul rămâne în top
- Românii preferă vacanțele scurte și dese
- Hoteluri, pensiuni sau apartamente? Cum aleg românii cazarea
- Cine este Travelminit, compania care a realizat analiza
Vacanțe ieftine, cu doar 2000 de lei? Dacă până acum nu credeai că este posibil, ai și această posibilitate. Potrivit unei analize Travelminit, tot mai mulți români preferă să plece în vacanță în luna iunie, datorită tarifelor accesibile și a lipsei aglomerației. Cele mai rezervate destinații: Mamaia, Eforie Nord, Brașov și Sinaia.
Un studiu recent realizat de platforma de rezervări Travelminit.ro arată că românii preferă tot mai mult luna iunie pentru concediile de vară. Motivele țin de prețurile mai accesibile, de disponibilitatea crescută a unităților de cazare și de lipsa aglomerației comparativ cu lunile de vârf, iulie și august.
Conform datelor analizate, 37% dintre rezervările pentru perioada estivală iunie–septembrie au fost efectuate pentru luna iunie. Aceasta depășește chiar și lunile tradițional mai aglomerate: iulie (34,8%) și august (27,8%).
Vacanțe ieftine în luna iulie, până în 2000 de lei
Luna iunie se conturează ca lider în rândul celor care caută vacanțe ieftine. Potrivit analizei Travelminit, cei mai mulți turiști care și-au programat vacanța în această perioadă au avut bugete de până la 2.000 de lei.
Săptămâna 15–21 iunie a fost una dintre cele mai căutate, concentrând aproximativ 10% dintre toate rezervările estivale. În această perioadă, se remarcă un echilibru între tarife, oferte speciale și un grad de ocupare mai redus, ceea ce sporește atractivitatea lunii iunie pentru turiști.
Cât costă o noapte de cazare în destinațiile populare
Prețurile pentru o cameră dublă variază semnificativ în funcție de destinație și lună, însă luna iunie este în general mai ieftină decât vârful sezonului.
În Mamaia, prețul mediu pe noapte în luna iunie este de 449 de lei, în timp ce în Sinaia ajunge la 474 de lei. În Brașov, media este de 456 de lei pe noapte. Pentru Delta Dunării, o destinație tradițional mai scumpă, tariful mediu în iunie este de 560 de lei pe noapte.
În iulie și august, tarifele cresc treptat: Mamaia ajunge la 591 lei în august, Sinaia se menține la aproximativ 482 lei, iar Brașovul variază între 444 și 465 lei.
Pe Valea Prahovei, media generală a prețului unei nopți de cazare este de 488 de lei. În Maramureș, turiștii plătesc în jur de 478 lei pe noapte, iar în Bucovina prețurile se mențin la 460 de lei.
Vârful sezonului, între 20 iulie și 2 august
Cele mai scumpe vacanțe din întreg sezonul s-au înregistrat în lunile iulie și august, când prețul mediu a depășit pragul de 5.000 de lei pentru un sejur. Potrivit Travelminit, intervalul 20 iulie–2 august a concentrat aproape 18% din toate rezervările estivale.
Această perioadă corespunde și cu concediile colective, când mulți români preferă vacanțele pe litoral sau la munte, chiar dacă tarifele sunt considerabil mai mari față de începutul verii.

Sursa foto: Pixavay.com
Cele mai rezervate destinații: litoralul rămâne în top
Conform datelor analizate, stațiunile de la Marea Neagră rămân cele mai căutate de turiștii români. Mamaia și Mamaia-Sat conduc topul rezervărilor, urmate de Eforie Nord.
Totodată, zonele montane atrag și ele un număr mare de vizitatori. Printre cele mai populare destinații din această categorie se numără Brașov, Sibiu și Sovata.
Turiștii aleg aceste locații pentru climatul mai răcoros, diversitatea activităților în aer liber și apropierea de orașe cu atracții culturale sau gastronomice.
Românii preferă vacanțele scurte și dese
Tendința actuală în turismul românesc indică o orientare clară către vacanțele scurte.
Potrivit Travelminit, 28,6% dintre turiști au rezervat sejururi de doar două nopți, iar 23,3% au optat pentru trei nopți.
Sejururile clasice de șapte nopți au reprezentat doar 3,1% din totalul rezervărilor. Acest comportament reflectă preferința pentru escapade mai frecvente, dar de durată redusă, posibil din rațiuni bugetare sau din dorința de a călători mai des în locuri diferite.
Hoteluri, pensiuni sau apartamente? Cum aleg românii cazarea
În ceea ce privește tipul de cazare ales, hotelurile rămân pe primul loc, fiind preferate de 36,8% dintre turiști. Urmează pensiunile, cu 29,8%, și apartamentele în regim hotelier, alese de 13,9% dintre turiști.
Printre criteriile principale de selecție se numără bugetul disponibil, locația și facilitățile puse la dispoziție de unitățile de cazare. De asemenea, recenziile altor turiști joacă un rol tot mai important în luarea deciziei finale.

Pensiunea vedetelor din Vama Veche. Sursa foto: facebook/ Răzvan Fodor
Cine este Travelminit, compania care a realizat analiza
Platforma Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători de pe piața rezervărilor hoteliere din România. Fondată în Cluj-Napoca, compania activează în domeniu din 2017 și oferă servicii de rezervare pentru mii de unități de cazare din întreaga țară.
Începând cu anul 2020, Travelminit face parte din grupul Szallas, care include 12 platforme hoteliere în Europa Centrală și de Est, cu vânzări de peste 200 de milioane de euro anual și peste 500 de angajați.
Din 2022, grupul Szallas, inclusiv Travelminit, a fost achiziționat de compania Wirtualna Polska Holding, un jucător major în e-commerce și media din Polonia, listat la bursa din Varșovia.