THE TELEGRAPH . Pe tot cuprinsul Europei normele elementare ale societății civilizate cedează în fața panicii. Nevaccinaților li se refuză o gamă mereu mai largă de drepturi fundamentale. Austria i-a scos în afara legii. Italia nu le mai dă voie să muncească.

Poliția olandeză a tras asupra manifestanților anti-carantină, rănindu-i grav pe unii dintre ei. Suntem martori la sminteala supremă a unor politicieni înspăimântați, incapabili să accepte faptul că sunt neputincioși în fața unui fenomen natural.

Dacă și carantina, și închiderea forțată a firmelor și alte contramăsuri brutale funcționează, atunci cum se explică faptul că toate aceste țări se află la al cincilea val pandemic și la a treia sau a patra carantină? Cât trebuie să mai continue această situație ca să recunoaștem că aceste măsuri nu fac altceva decât să amâne infectările până în perioada de după ridicarea restricțiilor?

Logica menținerii lor, în acest moment, este aceea că ele nu vor putea fi ridicate niciodată. Aceste măsuri care erau cândva justificate în calitate de restricții temporare care să ne ajute să ne menținem pe poziție până când vor fi apărut vaccinurile riscă acum să le fie impuse cu forța oamenilor în calitate de schimbări permanente ale modului lor de viață.

Opoziția față de vaccinuri e o prostie

Poate că cea mai urâtă trăsătură a acestei crize este năravul politicienilor de a-i învinovăți pe ații pentru falimentul propriilor lor politici. Opoziția față de vaccinuri e o prostie. Ele sunt extrem de eficiente în a preveni formele grave de boală și moartea. Dar ele nu sunt la fel de eficiente cum se credea odată împotriva contagierii și transmiterii.

Cancelarul austriac s-a aflat în prima linie a frontului în acest joc al învinuirii. Alții sunt tentați să-l imite. Însă proporția indivizilor complet vaccinați din Austria (64%) depășește binișor media europeană (57%) și nici nu e cu mult în urma noastră (68%). Olanda și Belgia se numără printre țările europene cu cele mai mari rate ale vaccinării, 74%, însă au înregistrat unele dintre cele mai abrupte creșteri ale numărului de infecții. Pe de altă parte, dimensiunea morală este dată uitării. În esență, problema este aceea că abordarea pandemiei e tratată precum o chestiune pur tehnică, or ea este concomitent și o complexă chestiune socială, economică și politică.

Acest lucru duce la supoziția nechibzuită cum că nu există limite cu privire la ce poate impune altora, în mod legitim, o majoritate înspăimântată în speranța de a se proteja pe sine de infecție. Absența scrupulelor morale atunci când se acționează în favoarea a ceea ce e considerat a fi binele public constituie cel dintâi simptom al totalitarismului. Reducerea ființelor umane la simple instrumente ale politicii de stat este următorul simptom.

Cei care refuză să se vaccineze pot fi nechibzuiți, poate chiar egoiști

Interacțiunea socială cu alți oameni nu este o activitate opțională de divertisment, ci o necesitate fundamentală a ființei umane. Un minim de respect pentru autonomia personală a semenilor noștri este esențial dacă vrem să trăim împreună în orice fel de armonie. Acestea sunt lucrurile care fac din noi o comunitate. Guvernele care le ignoră încalcă o linie de demarcație morală importantă și se trezesc inevitabil implicate într-un asalt susținut împotriva umanității propriului popor.

Cei care refuză să se vaccineze pot fi nechibzuiți, poate chiar egoiști. Dar dacă lor nu li se permite să decidă nici măcar cărei proceduri medicale i se supun și ce medicamente acceptă în corpul lor, atunci înseamnă că din autonomia lor în calitate de ființe umane nu a mai rămas mult. Porțile sunt larg deschise în fața despotismului și a veșnicei discordii sociale.

Noi, ceilalți, ar trebui să privim și să observăm cât de ușor poate fi subminată de frică democrația liberală. Articol de Lord Jonathan Sumption (fost judecător al Curții Supreme a Regatului Unit, 2012-2018). Traducerea: Rador