Cel mai mare zăcământ de petrol din România, descoperit unde nimeni nu se aștepta

Cel mai mare zăcământ de petrol din România, descoperit unde nimeni nu se așteptaSonde de petrol. Sursa foto: Arhiva EVZ

Specialiștii au descoperit cel mai mare zăcământ de petrol și gaze naturale din România. Testarea zonei a generat rezultate surprinzătoare, iar specialiștii afirmă că este vorba despre cel mai semnificativ zăcământ de acest tip din țară.

Zăcămint de hidrocarburi, petrol și gaze naturale

Inginerii au efectuat teste în perimetrul Verguleasa, situat în județul Gorj, unde se știa că ar putea exista zăcământ natural de hidrocarburi, inclusiv petrol și gaze naturale.

OMV Petrom a decis să construiască în această zonă trei sonde de testare, având ca scop identificarea prezenței petrolului sau gazelor naturale. Investiția a depășit 20 de milioane de euro, iar rezultatele au fost surprinzător de promițătoare.

„Compania a identificat resurse de ţiţei care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep (barili de perol - n.n.) în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de ţiţei a OMV Petrom din ultimele decenii. Descoperirea se află în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapidă a producţiei”, se transmite în comunicatul OMV Petrom.

Zona Gorjului, sursă de gaze naturale

OMV Petrom a anunțat recent descoperirea unui nou zăcământ de gaze naturale în zona Gorj, mai precis în apropierea orașului Târgu Jiu. Acest zăcământ este estimat la șapte milioane de bep, echivalentul a aproape o treime din producția de gaze naturale a României din 2022.

Stație gaz natural

Stație gaz natural / sursa foto: dreamstime.com

„O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs”, mai spun cei de la OMV Petrom.

Zăcământ de petrol brut, în zona Târgoviște

OMV a anunțat descoperirea unui zăcământ de petrol brut în zona Târgoviște, estimat la șase milioane de barili. Lucrările de testare au fost deja efectuate, iar în curând vor fi construite sonde speciale pentru exploatarea acestui zăcământ.

În cadrul OMV Petrom, Statul Român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7% din acțiuni, iar fondurile de pensii din România dețin un alt 21,7%.

De asemenea, OMV dispune de o capacitate de rafinare de 4,5 milioane de tone pe an și operează o centrală electrică de înaltă eficiență cu o putere de 860 MW.

Ne puteți urmări și pe Google News