Cel mai înverșunat adversar a lui Trump a cedat! Valorile americane sunt puse în pericol
- Mihaela Dan
- 9 august 2019, 13:49
Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Statelor Unite, Nancy Pelosi, a calificat joi drept „scandaloasă şi inumană” situaţia miilor de migranţi de la frontiera dintre Mexic şi SUA, transmite AFP.
„Să fie clar, ceea ce se întâmplă la frontiera de sud a SUA este scandalos”, a afirmat Nancy Pelosi într-o conferinţă de presă la Ciudad de Guatemala.
Potrivit acesteia, migranţii sunt trataţi „într-un mod inuman care contravine valorilor americane”.
Vizita în Guatemala a liderei democrate, unul din principalii critici ai politicii preşedintelui Donald Trump cu privire la imigraţie, a fost efectuată pentru a verifica dacă această ţară este în măsură să primească migranţi, în baza acordului încheiat la sfârşitul lui iulie cu SUA. Delegaţia condusă de Pelosi şi-a continuat turneul în Salvador şi Honduras.
Semnarea respectivului acord a stârnit proteste în Guatemala, unde opozanţi şi ONG-uri au atenţionat că această ţară, în care 60% din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei, nu poate primi în condiţii adecvate, aşa cum prevede acordul, migranţi care încearcă să ajungă în SUA.