International
Cel mai dur mesaj transmis de cancelarul Sebastian Kurz: „Islamul politic va fi infracţiune”
- Antonia Hendrik
- 12 noiembrie 2020, 18:43
Cancelarul austriac Sebastian Kurz este gata să lanseze pachetul de măsuri începând cu luna viitoare. Este cel mai dur program de până acum.
Instituirea infracţiunii de islam politic în tentativa de a proteja Statul său de eventuale pericole care derivă din radicalismul religios şi de terorism internaţional de provenienţă jihadistă, acesta este obiectivul declarat al cancelarului austriac Sebastian Kurz.
Pachetul de reforme anunţat de liderul Partidului popular vine la o săptămână de la atacul terorist care a lovit capitala Viena, cu un bilanţ total de 5 morţi şi 23 de răniţi. Scopul măsurilor prevăzute, care ar trebui să fie adoptate începând cu luna decembrie, este acela de a contrasta orice fel de extremism, începând cu cel islamic. „Aceasta nu e o luptă între creştini şi musulmani sau între austrieci şi migranţi. Aceasta este o luptă între multe persoane care cred în pace şi altele, puţine, care vor război”, a twittat cancelarul austriac, introducând unele puncte importante în reforme.
În Austria, deci, va fi introdusă „infracţiunea de islam politic pentru a putea să se acţioneze împotriva acelora care nu sunt terorişti, dar care creează acestora teren fertil”, a explicat Sebastian Kurz. Va fi inclusă în aceste măsuri printre altele, „o extensie a posibilităţii de a închide lăcaşele de cult”, acolo unde sunt întâlnite ameninţări sau riscuri de infiltrare şi introducerea pur şi simplu a unui registru al imamilor împrăştiaţi prin ţară, dar şi o puternică înăsprire a legilor privind asociaţiile şi simbolurile islamiste. Cum deja a fost anunţat pe Twitter, un aspect fundamental al luptei împotriva extremismului islamic, va fi acela de a adopta prevederi în stare să „îngheţe fluxurile financiare de susţinere a terorismului”.
Cum deja a apărut pe principalele media naţionale, se vorbeşte de posibilitatea de a introduce detenţia pe viaţă, de revocare a cetăţeniei austriece condamnaţilor şi de a folosi instrumentul supravegherii electronice după o eventuală eliberare. Odată cu introducerea infracţiunii de Islam politic, printre altele, va fi instituită o Procuratură anti-terorism creată ad hoc.
„Până când nu vor fi deradicalizaţi şi chiar dacă vor fi ispăşit pedeapsa, vom crea posibilitatea, dacă e cazul, de a reînchide aceste persoane pentru a proteja populaţia”, a explicat jurnaliştilor Sebastian Kurz. „Pentru cei proaspăt eliberaţi din închisoare, va exista supravegherea electronică. Ştiu că aceasta este o puternică interferenţă, dar după părerea mea este un pas necesar pentru a reduce la minim ameninţarea populaţiei”, a concluzionat cancelarul, scrie Il Giornale.
Recomandările noastre