Obama și Hillary Clinton au numit victimele creștine din Sri Lanka „adoratori ai Paștelui. Era doar ultimul episod dintr-o serie sinistră.
Un comentariu arzător ca agheasma pe pielea demonizaților, al faimosului politolog David Horowitz în Front Page Magazine.
Ce președinte american a modificat felicitările de Crăciun ale Casei Albe, făcându-le să nu mai vorbească despre Naștere sau despre credință, ci despre câinii familiei sau alte subiecte fără nici o legătură cu Crăciunul?
Ce președinte american a decorat bradul de la Casa Albă cu ornamente printre care se afla Mao Tze Dun și un travestit?
Ce președinte american a exclus grupările pro-viață din asistența la un congres de sănătate organizat de Casa Albă?
Ce președinte american a numit la Vatican trei ambasadori care erau pro-avort?
Ce președinte american, vorbind la Universitatea Georgetown, a cerut ca o monogramă cu numele lui Iisus să fie acoperită în timpul discursului său?
Ce președinte american și-a făcut un obicei din a omite în mod deliberat expresia „Creatorul” când cita Declarația de Independență?
Ce președinte american s-a opus includerii faimoasei rugăciuni a lui Franklin Roosevelt din Ziua Z în Memorialul dedicat celui de-Al Doilea Război Mondial?
Ce administrație prezidențială a anunțat că va șterge datoriile la creditele studenților în schimbul activităților în serviciul public, dar nu și dacă serviciul public avea legătură cu religia?
Răspunsul este bineînțeles Barack Obama, personajul cel mai de extremă stânga care a stat vreodată la Casa Albă.
Atacurile lui Obama la adresa creștinilor i-au adus titulatura de „președintele american cel mai ostil Bibliei”, din partea site-ului www.wallbuilders.com, care a întocmit și această listă de incidente.
Desigur, nu este vorba decât de o listă fragmentară a atacurilor lui Obama la adresa creștinilor și a comunităților religioase în general.
Printre delictele cele mai grave ale lui Obama s-a numărat sprijinirea Fraților Musulmani în Egipt, fapt care a dat undă verde acestei origanizații să asasineze mii de creștini copți, doar pentru că erau creștini.
Mai rău, Obama a abandonat o bază militară în Irak și a retras trupele americane, creând un vid care a dat naștere ISIS și a dus la crearea Califatului Islamic.
Atunci, jihadiștii au început atunci să omoare sute de mii de creștini irakieni, fără vreun protest din partea lui Obama sau a unui efort militar serios pentru a-i opri.
Din cauza reticenței lui Obama, Statul Islamic a reușit să distrugă cea mai veche comunitate creștină din lume, a cărei biserică din Mossul ținuse fără întrerupere slujbe duminica încă din vremea Apostolului Pavel.
Acest genocid a fost unul dintre episoadele cele mai scandaloase din istoria americană. Și este responsabilitatea directă a unui președinte care a mers la ONU după atacul de la Benghazi pentru a proteja jihadiștii islamici responsabili de uciderea a patru americani – inclusiv a ambasadorului american.
Deși știa că această afirmație este falsă, Obama a pus moartea lor pe seama unui obscur regizor, al cărui film ofensator nu l-a văzut nimeni.
Apoi Obama a pronunțat cele mai bizare cuvinte rostite vreodată de un președinte american: „Viitorul nu trebuie să aparțină celor care îl calomniază pe Profetul Mahomed”.
Sângele de pe mâinile lui Obama era mai mult decât o trădare a creștinilor irakieni și a eroilor de la Benghazi. Era o trădare a tuturor americanilor și a tuturor irakienilor care și-au dat viața pentru a păstra această țară la adăpost de teroriști.
Era o trădare a Americii înseși.