Ultimii șase ani au fost marcați de patru catastrofe planetare, cu efecte devastatoare, comparabile cu cele ale unor conflagrații mondiale.

Cele patru flageluri au fost ISIS, Imigrația, COVID-19 și Anarhia. Oricât ar părea de diferite prin natura și manifestarea lor, ele sunt fundamental asemănătoare printr-o serie de linii de forță comune, care le caracterizează.

Prima asemănare este Expansionismul.

Nici una din cele patru nu se limitează la manifestări locale sau regionale, ci tind (o parte au și reușit) să cuprindă lumea întreagă. ISIS visa la un Califat mondial. Imigrația a fost proclamată de ONU ca „drept al omului”. COVID-19 a fost declarat oficial „pandemie” de către OMS, iar guvernele lumii au aplicat o stare de urgență-șablon, cu diferențe minime. Anarhia izbucnită la Minneapolis a cuprins rapid toată America, a traversat fulgerător Oceanul, s-a întins în Europa de Vest (sporadic, deocamdată, și în România) și mai departe până în Asia. La Seul, manifestanții poartă pancarte pe care scrie „Koreans for Black Lives Matter”.

Tuspatru flagelurile au veleități globale. Vocație „pandemică”. Pentru ele, granițele nu există, fiind, ca să spunem așa, „internaționaliste”.

A doua asemănare este Violența / Teroarea.

Dacă pentru ISIS și Anarhia „Floyd” lucrurile sunt suficient de clare, să vedem dacă ele sunt valabile și pentru celelalte.

„Putem să ne deschidem porțile spre Grecia și Bulgaria în orice moment și să suim refugiații în autobuze. Ce veți face atunci? Îi veți ucide?” Această teribilă amenințare îi aparține lui Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, și le-a fost azvârlită în față liderilor europeni la summitul G-20, de la Antalya, din noiembrie 2015.

De atunci, liderul o aruncă periodic pe masa negocierilor, pentru a șantaja Occidentul. Ultima oară, în primăvara aceasta, în timp poliția și serviciile secrete turce au adus autocare pline cu imigranți, la granița cu Grecia. Respinși de grănicerii greci, au rămas ostatici luni în șir, în condiții de trai abominabile, pe fâșia neutră dintre cele două țări. Din când în când, erau bombardați cu gaze și bătuți cu bastoanele, când de greci, când de turci, fără a avea unde să se adăpostească.

Pe de altă parte, una dintre metodele favorite ale imigranților care traversează Mediterana cu ambarcațiuni șubrede și supraîncărcate este să amenințe că își azvârl copiii în apă dacă nu sunt lăsați de gărzile de coastă să ajungă în Italia, Spania etc. Uneori o și fac! Occidentul nu știe, nu poate și nici nu vrea să lupte în fața unei astfel de terori, în care dușmanul amenință că își omoară copiii și coreligionarii. De aceea, majoritatea ambarcațiunilor, monitorizate de ONG-uri vigilente, gata să urle ca din gură de șarpe la orice victimă, sunt lăsate să acosteze.

COVID-19 nu a avut o violență manfestă, cu excepția unor cazuri izolate. Însă regimul cvasi-militar, propaganda tipică vremii de război („Totul va fi bine”), mesajele alarmiste ale autorităților și rolul de cucuvea sinistră asumat de presă au indus în populație o stare de tensiune cumplită. Termenul „teroare” nu este exagerat, de vreme ce în numai câteva luni a reușit să modifice modul de trai al unei planete întregi.