Evenimentul ZileiEVZ SpecialCeaușescu la pătrat. Înaintea Congresului partidului, Kim scoate flăcări pe gură

Ceaușescu la pătrat. Înaintea Congresului partidului, Kim scoate flăcări pe gură

Ceaușescu la pătrat. Înaintea Congresului partidului, Kim scoate flăcări pe gură
Liderul de la Phenian, Kim Jong-un, pregătește să organizeze, la începutul lunii ianuarie, un rar congres al Partidului Muncitorilor, pentru prima dată în patru ani, pentru a dezvălui un nou plan cincinal de dezvoltare economică.

Înaintea acestui eveniment, Kim a organizat o reuniune a Biroului Politic al Partidului Muncitorilor unde, potrivit informațiilor agenției centrale de presă nord-coreeană, KCNA, a „criticat aspru” organismele economice pentru că „nu au tratat științific politicile partidului”.

Criticile lui Kim par a viza întărirea „disciplinei” în rândurile oficialilor economiei, înaintea Congresului Partidului Muncitorilor.

În timpul reuniunii extinse a Biroului Politic, care a avut loc duminică, Kim „a discutat ca puncte cheie pe ordinea de zi primirea unui raport cu privire la pregătirile pentru cel de-al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord  și să fie luate măsurile corespunzătoare”, potrivit KCNA, citată de agenția sud-coreeană Yonhap.

„Nu au depășit subiectivismul și formalismul”

În plus, în cadrul reuniunii, „organele de gestionare a afacerilor economice au fost supuse unor critici severe pentru că au eșuat să furnizeze directive științifice și să depășească  subiectivismul și formalismul”, a raportat agenția  KCNA, fără a oferi detalii suplimentare.

„În ceea ce privesc funcționarea și direcția de a duce la îndeplinire politicile economice ale partidului, a fost subliniată necesitatea de a asigura abordarea științifică și de a demonstra o dăruire și o responsabilitate infinite”, a spus KCNA.

„Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitorilor a discutat măsurile pentru problema importantă a îndeplinirii sarcinilor economice imediate în acest an și a adoptat decizii cheie în unanimitate”, mai precizează agenția de presă nord-coreeană.

Coreea de Nord se confruntă cu trei provocări: consecințele unor taifunuri de vară succesive, închiderea prelungită a frontierelor datorită noii pandemii de coronavirus și sancțiunile globale împotriva economiei sale.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE


Accesează: