Cea mai valoroasă monedă, pusă în pericol de explozia AI și computerele cuantice

Cea mai valoroasă monedă, pusă în pericol de explozia AI și computerele cuanticeBitcoin / sursa foto: dreamstime.com

Companiile din industria criptomonedelor se pregătesc pentru un scenariu care până recent părea desprins din filme SF: apariția unor computere cuantice suficient de puternice încât să spargă sistemele de securitate folosite de bitcoin și alte active digitale, potrivit analizelor făcute de Financial Times.

Mai multe firme din domeniu, inclusiv Ripple, Circle și dezvoltatori ai rețelei Ethereum, lucrează deja la soluții de protecție „post-quantum”, pe fondul estimărilor potrivit cărora primele computere cuantice funcționale ar putea deveni realitate chiar în jurul anului 2030.

Subiectul a atras atenția după publicarea unui studiu Google care avertizează că anumite metode de criptare ar putea deveni vulnerabile mai repede decât se credea anterior.

De ce sunt computerele cuantice diferite

Computerele clasice folosesc biți care pot avea doar două valori: 0 sau 1. În schimb, computerele cuantice folosesc „qubiți”, care pot exista simultan în mai multe stări.

Această caracteristică le-ar permite să proceseze volume uriașe de date și să rezolve calcule considerate imposibile pentru sistemele actuale.

În teorie, această putere de calcul ar putea sparge algoritmii criptografici pe care se bazează securitatea portofelelor digitale și a tranzacțiilor blockchain.

În cazul criptomonedelor, problema este sensibilă deoarece transferurile sunt, în multe situații, ireversibile și greu de urmărit.

Portofelele digitale, punctul vulnerabil

Fiecare portofel crypto funcționează pe baza a două chei: una publică, folosită ca adresă pentru primirea fondurilor, și una privată, care oferă acces la activele digitale.

Specialiștii avertizează că un computer cuantic suficient de avansat ar putea decripta cheia privată și ar permite furtul fondurilor.

Ayo Akinyele, director de inginerie la RippleX, divizia blockchain a companiei Ripple, a declarat că riscul nu mai este doar teoretic.

Potrivit acestuia, compania analizează deja implementarea criptografiei rezistente la atacuri cuantice și vizează protejarea portofelelor digitale în următorii doi ani.

Cryptomonede

Cryptomonede / sursa foto: dreamstime.com

Și alte companii importante din industrie au început să își adapteze infrastructura. Circle dezvoltă portofele rezistente la atacuri cuantice pentru blockchain-ul Arc, iar Ethereum Foundation a creat o echipă dedicată tranziției către sisteme de securitate post-quantum.

Bitcoin, cea mai dificilă provocare

Experții spun că bitcoin ar putea avea cele mai mari dificultăți în adaptare. Rețeaua este extrem de descentralizată și nu există o singură entitate care să poată impune rapid modificări tehnice majore.

Potrivit reprezentanților RippleX, lipsa unui lider central face ca implementarea unor noi standarde de securitate să necesite un consens dificil între dezvoltatori, mineri și comunitatea globală a utilizatorilor.

Totuși, nu toți specialiștii consideră pericolul iminent. Kostas Chalkias, specialist în criptografie la Mysten Labs, susține că un computer cuantic capabil să spargă sistemele moderne „nu există încă” și că amenințările generate de inteligența artificială sunt, în prezent, mai serioase.

Industria încearcă să câștige timp

Analiștii estimează că tranziția completă către sisteme de securitate rezistente la computere cuantice ar putea dura între trei și cinci ani și ar necesita investiții de miliarde de dolari.

Între timp, marile companii tehnologice accelerează cercetările în domeniul calculului cuantic, iar subiectul începe să fie tratat tot mai serios inclusiv de sectorul financiar tradițional, care testează deja tehnologii blockchain și active digitale.