Cea mai lungă conductă de apă potabilă din țară, inaugurată
- Bianca Ion
- 12 septembrie 2025, 15:18
Aducțiunea Cluj–Sălaj. Sursă foto: FacebookJoi, 11 septembrie, a fost pusă în funcțiune cea mai lungă aducțiune de apă potabilă din țară, cu o lungime de 164 km, parte a proiectului regional Cluj–Sălaj, cofinanțat din fonduri europene, a transmis Consiliul Județean Cluj. „Prin finalizarea acestei mari investiții din cadrul proiectului european de 404 milioane de euro demonstrăm, încă o dată, că județul Cluj are capacitatea administrativă și financiară de a implementa proiecte de mare anvergură, cu un impact regional major”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe.
Conducta de apă potabilă va deservi direct peste 230.000 de locuitori
Noua conductă transportă apă din sursa Târnița către peste 20 de unități administrativ-teritoriale din Cluj și Sălaj, inclusiv municipiul Zalău, și va deservi direct peste 230.000 de locuitori. Apa va fi tratată la stația Gilău și furnizată la standarde europene de siguranță și calitate.
Va rezolva și problemele care apăreau în timpul secetei
Vicepreședintele CJ Cluj, Radu Rațiu, a subliniat că „toți acești oameni vor beneficia, începând de azi, de apă potabilă de cea mai bună calitate, provenită din sursa clujeană Târnița și tratată la stația din Gilău. Această aducțiune va rezolva și multe dintre problemele care apăreau în timpul secetei, când sistemele locale deveneau vulnerabile”.

Aducțiunea Cluj–Sălaj. Sursă foto: Facebook
Proiectul a fost finanțat din bani europeni
Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 457.320.342 lei și face parte din „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014–2020”. Proiectul este implementat de Consiliul Județean Cluj împreună cu Compania de Apă Someș S.A. și este finanțat prin POIM 2014–2020 și Programul de Dezvoltare Durabilă 2021–2027.
Conducta principală are 164 km, iar împreună cu rețelele secundare și racordurile ajunge la aproape 300 km. Lucrările au fost realizate prin două contracte distincte: CL1 – tronsonul Cluj–Zalău și CL2 – tronsonul Zalău–Crișeni–Hereclean.
Noua conductă are o lungime totală de peste 164 de kilometri și a fost realizată din tuburi de fontă ductilă cu diametre cuprinse între 150 și 700 de milimetri. Interiorul acestora este protejat cu un strat de mortar de ciment, menit să asigure durabilitate, protecție sanitară și siguranță în exploatare. Pe lângă conducta principală, investiția a inclus construirea unui rezervor de apă cu o capacitate de 200 de metri cubi și a unei stații de clorinare la Deușu, elemente esențiale pentru funcționarea optimă și sigură a sistemului.
Finalizarea acestor segmente marchează o etapă crucială pentru modernizarea infrastructurii de apă din regiune.