Actualitate
Ce măsuri s-au luat după controlul inopinant al Sorinei Pintea la spitalul Sf. Apostol Andrei
- Radu Novac
- 12 aprilie 2019, 11:34
Conducerea SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța a finalizat ancheta internă demarată în cursul zilei de luni, după vizita inopinată a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea. Conform legislației în vigoare, s-au luat următoarele măsuri:
„- încetarea mandatului de asistent șef interimar pentru asistenta din Secția Clinică Neurologie;
- acordarea unui avertisment scris asistentei medicale din cadrul secției UPU-SMURD Constanța, care a fost de serviciu în zona de triaj, în data de 07.04.2019;
- Directorul de Îngrijiri a primit o atenționare privind intensificarea controalelor pe secțiile unității, în consecință, au fost demarate verificări în toate secțiile.
Menționăm că niciuna dintre salariate nu a mai fost sancționată până în prezent iar deciziile au fost luate în conformitate cu prevederile legale din Codul muncii, coroborat cu prevederile Regulamentului Intern al SCJU “Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Măsuri s-au luat și la nivel administrativ. În secția de neurologie vor fi demarate lucrări de igienizare. O procedură similară a avut loc și în anul 2016 iar în anul 2018 a fost înlocuit tot mobilierul (paturi, saltele, noptiere, mese și scaune). Facem însă precizarea că secția Clinică Neurologie nu a fost niciodată reabilitată, urmând ca lucrările să înceapă după finalizarea reabilitării secției Obstetrică Ginecologie 1.
Totodată, conducerea SCJU a organizat ședințe cu toți medicii șefi și asistentele șefe unde s-au discutat problemele administrative, s-a atras atenția asupra respectării protocoalelor medicale și s-a solicitat creșterea gradului de curățenie. Menționăm că astfel de întâlniri au loc periodic.
Vă reamintim că principalele priorități ale conducerii SCJU sunt siguranța pacientului și asigurarea unui act medical continuu și de calitate. Totodată, feedback-ul pacienților este deosebit de important pentru noi”, se arată în comunicatul transmis.
Recomandările noastre