Schimbare majoră pentru elevii de gimnaziu. Ce se va întâmpla cu admiterea la liceu
- Mădălina Sfrijan
- 24 august 2026, 17:50
Elevi de liceu. Sursa foto: Freepik
Comisia de învățământ din Camera Deputaților a votat luni un raport favorabil proiectului de lege prin care este amânată organizarea examenului de admitere la liceu, în plus față de evaluarea națională. Potrivit proiectului, procedura va fi amânată până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi înscrisă în clasa a V-a în anul școlar 2025-2026.
Admiterea la liceu se prorogă până la absolvirea clasei a VIII-a de către generaţia de elevi înscrişi în clasa a V-a în anul şcolar 2025-2026
Potrivit amendamentului adoptat de comisie, termenul prevăzut de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 pentru organizarea admiterii la liceu și a evaluării naționale de la finalul clasei a VIII-a va fi amânat până când elevii înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2025-2026 vor ajunge la finalul gimnaziului.
Propunerea legislativă modifică articolul 248 alineatul (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Prin această modificare, cele două forme de evaluare și admitere nu vor fi aplicate mai devreme decât momentul în care generația care a început clasa a V-a în anul școlar 2025-2026 va absolvi clasa a VIII-a.

Sursa foto: dreamstime.com
Comisia de învățământ a aprobat raportul favorabil
Pentru elaborarea raportului, Comisia de învățământ a luat în analiză avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, precum și avizul favorabil emis de Consiliul Legislativ.
Consiliul Legislativ a emis avizul nr. 763/24.08.2026.
Proiectul ajunge la vot în plenul Camerei Deputaților
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată în cazul acestui proiect. După votul din comisie, propunerea legislativă urmează să fie dezbătută și supusă votului în plenul Camerei Deputaților.
Dacă va fi adoptat, proiectul va merge la Senat, care este forul decizional.
Ce spunea Ligia Deca despre această schimbare în 2023
În 2023, când noul sistem de admitere era în pregătire, Ligia Deca susținea că examenul separat pentru liceu urma să fie pilotat înainte de aplicarea sa la nivel național.
„Vom avea o pilotare a acestui examen de admitere înainte ca el să intre în vigoare pentru toți copiii”, declara Ligia Deca în martie 2023, potrivit Edupedu.ro.
La acel moment, fostul ministru al Educației considera că intervalul de patru ani până la prima aplicare a noului sistem era suficient pentru elaborarea metodologiei, dar și pentru testarea acesteia în practică.