Ce s-a întâmplat la finalul meciului Dinamo - Rapid între Kopic și Dobre

Ce s-a întâmplat la finalul meciului Dinamo - Rapid între Kopic și DobreZeljko Kopic. Sursa foto: wikipedia

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a analizat înfrângerea cu Rapid, scor 0-2, explicând că lipsa de eficiență în fața porții a făcut diferența. Croatul s-a declarat dezamăgit de rezultat, dar a lăudat atitudinea jucătorilor săi.

Kopic consideră că Dinamo a fost mai periculoasă decât Rapid

Zeljko Kopic, tehnicianul lui Dinamo, a tras concluziile după eșecul cu Rapid, scor 0-2, în derby-ul etapei. „Câinii roșii” au avut 20 de șuturi, dintre care 6 pe poartă, însă nu au reușit să-l învingă pe portarul Aioani.

Croatul a remarcat efortul echipei, dar și lipsa de eficiență care i-a privat pe dinamoviști de un rezultat pozitiv:

„Când nu înscrii din ocaziile pe care le ai, nu te poți aștepta să obții puncte. Mă gândesc la prima repriză, am început cu Armstrong în dreapta și Musi în stânga, apoi am schimbat. Am fost mai periculoși, am avut câteva ocazii bune, acea respingere de pe linia porții. Ei s-au apărat bine, au avut acele tranziții. Au schimbat la pauză, după câteva minute am schimbat și noi. Când primești gol după un corner… apoi am ținut de minge, am mai avut ceva ocazii, dar nu am reușit să înscriem”, a spus Kopic la PrimaSport.

Tehnicianul dinamovist a subliniat că echipa sa a avut inițiativa, dar nu a reușit să finalizeze:

„Au jucat bine, au făcut ce fac tot sezonul. Ei au înscris, noi nu. Asta este. Suntem toți dezamăgiți. Nu mă pot plânge, echipa a încercat, a alergat, s-a luptat. Dar sezonul este lung, avem timp să îmbunătățim lucrurile.”

„Am cerut jucătorilor să joace mai rapid”

Zeljko Kopic a explicat și ce a cerut de pe margine, observând că dinamoviștii au construit prea lent în multe momente:

„Le-am cerut să joace mai rapid, să-i destabilizăm. Când joci lent, e mai ușor pentru adversar să se apere și să profite de greșelile tale. Nu pot vorbi despre greșeli individuale. Când câștigăm, câștigăm ca echipă. La fel și când pierdem.”

În privința mijlocașului Eddy Gnahoré, antrenorul l-a apărat, recunoscând totuși că forma sa a fluctuat în ultimele etape:

„Eddy este foarte important pentru noi. Când e în cea mai bună formă, ne e mai ușor să dominăm. Ca orice jucător, poate avea fluctuații, dar are o atitudine bună și e un tip cu personalitate. Sper ca la următorul meci să fie din nou la nivelul său maxim.”

„Dobre a venit la mine și și-a cerut scuze”

La conferința de presă de după meci, Kopic a fost întrebat și despre incidentul dintre Alexandru Dobre (Rapid) și jucătorii lui Dinamo, în contextul tensiunilor recente dintre cele două cluburi.

„Dobre a venit la mine și ne-a prezentat scuze pentru ceea ce a spus. Am respect pentru el și cred că și el ne respectă. Ce e pe teren rămâne pe teren”, a declarat Kopic.

Alexandru Dobre

Alexandru Dobre. Sursa foto: Instagram

„Scorpionul” lui Koljic l-a uimit și pe Kopic

În minutul 35 al partidei, atacantul rapidist Elvir Koljic a reușit o respingere spectaculoasă de pe linia porții proprii, blocând o minge ce părea destinată golului. Kopic a recunoscut că momentul a fost unul decisiv în economia partidei:

„Nu am văzut niciodată așa ceva. A fost o reacție incredibilă. Astfel de lucruri fac diferența într-un derby.”

Kopic, despre echipele puternice din campionat

Întrebat care echipă i se pare cea mai solidă dintre Rapid, FCSB și Universitatea Craiova, antrenorul lui Dinamo a oferit o analiză echilibrată:

„Toate sunt puternice, au stiluri diferite și idei diferite. Știm că FCSB nu e în cea mai bună perioadă, dar are calitate și ne așteptăm să revină. Craiova merge bine, Botoșani merge bine, Rapid merge bine. Toate au plusuri, toate au calități.”

Ne puteți urmări și pe Google News