Evenimentul Zilei > Social > Ce s-a întâmplat cu rafinăriile din România. Țara noastră „plutește pe o mare de petrol și doarme pe o pernă de gaz”
Ce s-a întâmplat cu rafinăriile din România. Țara noastră „plutește pe o mare de petrol și doarme pe o pernă de gaz”

Ce s-a întâmplat cu rafinăriile din România. Țara noastră „plutește pe o mare de petrol și doarme pe o pernă de gaz”

România are o istorie spectaculoasă în industria petrolieră. Am fost pionieri în extracția țițeiului, în rafinare și în utilizarea combustibililor în iluminat sau transport.

Germanii ne-au folosit petrolul la mașinăria de război. De asemenea, sovieticii ne-au spoliat sub pretextul despăgubirilor de război.

În timpul regimul comunist, rafinăriile au fost dezvoltate în industrializarea forțată. După 1989, privatizarea unor rafinării a dus la închiderea sau dispariția lor. În acest context, entități economice din Rusia au ajuns să își dezvolte afacerile în țara noastră.

„România plutește pe o mare de petrol și doarme pe o pernă de gaz

Înainte de Al Doilea Război Mondial, țara noastră a beneficiat de resurse substanțiale proprii. De asemenea, România a fost printre pionierii exploatării petrolului. Armata Germaniei s-a alimentat din plin din zăcămintele noastre. Ulterior, după terminarea războiului am fost nevoiți să plătim o bună parte din despăgubirile de război către URSS, tot cu petrol.

Până în 1956, prin Sovrom Petrol, sute de mii de tone de țiței s-au scurs spre Uniunea Sovietică. Unul dintre șefii Gosplan spunea că „România plutește pe o mare de petrol și doarme pe o pernă de gaz”. Totuși, resursele sunt epuizabile, iar în timpul regimul comunist a fost demarat un amplu program de retehnologizare, cu mari eforturi din partea populației.

Radu Dudău, coordonator al proiectului România Eficientă a explicat că „A fost o strategie a regimului Ceaușescu de a miza mult pe acest sector al rafinăriei, pe ideea unor relații pe care le dezvoltase cu Orientul, și producția de țiței era mai semnificativă, dar aveam și importuri mari din Iran și alte țări”.

Cum erau distribuite rafinăriile în sistemul comunist

În sistemul comunist a fost gândită o rețea de zece rafinării. Ele au fost distribuite în funcție de specificul zonelor și a materiilor prime pe care le prelucrau. Este vorba despre Astra Ploieşti, Vega Ploieşti, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmăneşti şi Suplacu de Barcău, de dimensiuni mai mici. În plus, au fost și unități cu capacitate mult mai mare: Petromidia Năvodari, Petrobrazi Ploieşti, Arpechim Piteşti, Petrotel Ploieşti, Rafo Oneşti.

Așadar, România era topul Europei în ceea ce privește capacitatea de rafinare. Mai mult decât atât, țara noastră a înțeles că nu este suficient să rafineze petrolul nostru, ci a făcut din acest lucru un business. Cu toate acestea, după 1989, situația rafinăriilor s-a schimbat drastic.

Ce s-a întâmplat cu rafinăriile din România după comunism

Radu Dudău a precizat că „Am avut într-adevăr și o conjunctură a privatizărilor extrem de dubioase care au fost făcute în mod iresponsabil, aproape un rapt de tipul celor care au generat oligarhii în Rusia și Ucraina și în alte state ex-sovietice”.

În acest context, Radu Căprău, membru Directorat OMV Petrom, a mărturisit că li s-a impus să închidă afacerile. Mihail Georgescu a condus după 1990 Compania Română de Petrol care reunea toată industria de producție și distribuție a produselor petroliere. „Înseamnă că trebuie să conduc și să coordonez toate cele zece rafinării, cinci mari, cinci mici”.

Activele rămase din zona de rafinare în România

În 1997, compania a fost împărțită și au început restructurările. Opt dintre rafinării au trecut pe cont propriu. Restul activelor, rafinăria Arpechim și Petrobrazi, au intrat în proprietatea Petrom, alături de fosta rețea Peco. În plus, tot Petrom a primit și dreptul exclusiv de a extrage țiței din câmpurile petrolifere identificate la ora aceea.

Astăzi, au mai rămas active în zona de rafinare doar Petrobrazi. Ele aparțin OMV Petrom, rafinăria Petrotel deținută de Lukoil, și Petromidia și Vega. Acolo, pachetul majoritar de acțiuni aparține kazahilor de la Kaz Munai Gaz.

În acest context, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a spus că „Ne-am pus aceste rafinării în mâinile unor privați, controlați din alte țări. Eu vreau să ne uităm în viitor, rafinăriile sunt private. Din păcate, nu mai avem ce face în trecut. Dacă mă întrebați acum, nu aș fi făcut acest lucru. Mi-ar fi convenit să avem companii mari, puternice, deținute majoritar de către statul român să știi că poți să joci pe piață”.

Prima rafinărie privatizată vândută de către statul român

Prima rafinărie privatizată vândută de către statul român a fost Petrotel din Ploiești. Compania a fost cumpărată de către rușii de la Lukoil. Aici a fost o activitate neîntreruptă timp de 25 de ani. De-a lungul anilor au existat multe controverse, inclusiv acuzații de evaziune fiscală. Primul director general acolo a fost Victor Surdu, un politician român.

Lukoil este cea mai importantă companie rusească din punct de vedere al rezervelor, producției și rafinării țițeiului. Ea asigură 20% din producția de petrol din Rusia. Este o societate pe acțiuni deschisă, dar controlul statului este evident.

Până la declanșarea războiului din Ucraina, Consiliul de Administrație Lukoil era condus de Vaghit Alekperov, un miliardar apropiat de Vladimir Putin. Averea acestuia este estimată la peste 21 de miliarde de dolari. Astfel, el se află pe lista oligarhilor sancționați de autoritățile occidentale. Din această cauză s-a retras de la conducerea Lukoil. În România, rafinăria este administrată de Petrotel Lukoil, iar lanțul de distribuție de Lukoil România, notează ProTV.