Statele membre Interpol vor decide şi dacă vor accepta Kosovo ca membru cu drepturi depline. Acest fapt va permite oficialilor de acolo să îi pună sub acuzare pe oficialii sârbi pe care Kosovo îi consideră criminali de război.

Alertele roşii circulă între statele membre ale Interpolului pentru a identifica o persoană căutată în altă ţară. Interpolul susţine că în prezent există 57.289 de alerte roşii active.

Interpolul are rolul de ajuta poliţia care doreşte să găsească suspecţi în afara graniţelor. Totuşi, organizaţia a fost criticată pentru că guvernele au abuzat de sistemul de alerte roşii pentru a urmări inamicii politici şi dizidenţii, deşi regulamentul instituţiei susţine neutralitatea şi interzice folosirea alertelor pentru motive politice.

În timp ce peste 1.000 de delegaţi din 192 de state membre au început să umple sala principală de la evenimentul anual, Secretarul General al Interpolului, Jurgen Stock, a explicat că regulile agenţiei nu îi permit fostului preşedinte, Meng Hongwei, să continue ca preşedinte. El a fost preşedinte din noiembrie 2016 iar mandatul său urma să se încheie în 2020.

Meng este dispărut în China

Stock a declarat că a primit demisia lui Meng din China pe 7 octombrie şi că Interpolul a fost informat de autorităţile chineze că Meng nu mai este un delegat chinez.

„Sună un pic tehnic dar acest lucru duce automat la faptul că, conform regulilor noastre, el nu mai poate fi preşedinte. A trebui să luăm măsurile necesare pentru a asigura funcţionarea organizaţiei”, a declarat Stock.

Reprezentanţii lui Meng au declarat că Interpolul a acceptat o demisie nesemnată şi fără dovada acordului fostului preşedinte. În locul lui Meng, duminică, vicepreşedintele comitetului executiv al Interpolului, Kim Jong Yang din Coreea de Sud, a deschis ceremonia.

Acum o săptămână, Stock a declarat în Franţa că nu există niciun motiv pentru a suspecta că ar fi ceva „forţat sau greşit” în demisia lui Meng.

Meng, care a călătorit în China, a fost dat dispărut de soţia sa care rămăsese acasă la Lyon.

China a informat apoi Interpolul că Meng şi-a dat demisia pentru ca apoi să transmită că el a fost pus sub acuzare pentru luare de mită.

Stock a declarat că nu are mai multe detalii privind cazul şi că acuzaţiile de mită nu au legătură cu munca lui Meng de la Interpol.

Instituţia care îl investighează pe Meng, Comisia Naţională de Supervizare a Chinei, poate reţine suspecţii până la şase luni fără ca ei să aibă acces la un avocat.