Ce au ajuns să facă românii pentru locurile de muncă. Criza este evidentă

Ce au ajuns să facă românii pentru locurile de muncă. Criza este evidentăSursa foto: Arhiva EVZ

ANOFM, o instituție străină românilor până în urmă cu doar câteva luni, a fost luată cu asalt de șomerii care vor neapărat să se angajeze

7.600 de persoane şi-au găsit locuri de muncă prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (ANOFM) în primele nouă luni ale anului, potrivit unui comunicat remis luni de instituţie.

Astfel, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2020, au fost încadrate 7.674 persoane, din care 3950 sunt de sex feminin. Numărul este în creștere.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 septembrie 2020, 2.813 au peste 45 de ani, 2.791 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 1.749 au între 25 şi 35 de ani, iar 321 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 193 tineri NEET). În funcţie de rezidenţă, persoanele angajate 7.650 în perioada de referinţă provin din mediul urban.

Care e profilul celor care caută locuri de muncă

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale - 3065, studii universitare 2001, iar 1.409 sunt cu studii profesionale.

Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul ANOFM Bucureşti, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie, 2.801 (36,5%) fac parte din categoria celor greu ocupabile.

"Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM Bucureşti", afirmă reprezentanţii instituţiei.

Se oferă pachete personalizate pentru cei dornici de un loc de muncă

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată ulterior.

Instituţia menţionează că, în perioada 01 ianuarie -30 septembrie 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 20.023 persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News