Evenimentul Zilei > Actualitate > Ce aduc nopţile geroase, la adăposturile pentru săraci
Ce aduc nopţile geroase, la adăposturile pentru săraci

Ce aduc nopţile geroase, la adăposturile pentru săraci

Bătrâni îngheţaţi şi misionari creştini trec pe la centrele pentru persoane fără adăpost, când zăpezile fac ravagii. Sute de persoane fără casă au apelat la adăposturi, în toată ţara, din cauza gerului.

Bătrânii Gologan şi Aurel abia au putere să coboare din ambulanţă. I-a adunat de pe străzi şoferul de pe maşina de urgenţă – singurul din echipaj, din câte se pare – în noaptea asta cu -7 grade Celsius. Au cârje după ei, bărbi îngălbenite şi căciuli îndesate pe ochi. Stăteau "undeva la METRO", la un refugiu, zic. Mai schimbau o vorbă, se mai culcuşeau prin ce haine au adunate prin nişte pungi, când i-a scos poliţia cu zarvă.

Acum i-a lăsat ambulanţa în faţa centrului de cazare în regim de urgenţă al persoanelor fără adăpost de pe Şoseaua Pantelimon, sectorul 2. Înăuntru e deja burduşit cu oameni – cei mai mulţi "clienţi fideli", oameni fără adăpost care pe aici îşi fac nopţile, unii de ani de zile.

E ger cumplit. Gologan şi Aurel sunt doar două dintre sutele de persoane fără adăpost care au căutat joi seară refugiu la adăposturile săracilor din toată ţara.

"Hai, ne băgaţi undeva sau cum?"

În Bucureşti sunt 224 de locuri, cu posibilitate de suplimentare, unde oamenii fără adăpost pot să-şi petreacă noaptea pe timp de ger. Dar Aurel habar nu are de statisticile primăriei. Ştie că a ajuns prin Capitală dintr-un sat botoşănean. Şi că era să moară de frig. Îi râd însă ochii când povesteşte asta, sprijinit în cârjă.

L-ai putea vedea pe Aurel cerşind prin Bucureşti şi nu ar mira pe nimeni. "Ce să fac? Stau pe stradă", zice vesel moşul.

Avea cândva casă. Familie, fraţi, copii. Zice că "s-au dus toţi". Nu de moartea bună, ci mai degrabă a murit el pentru ei. "Am stat 30 de ani la puşcărie. Pentru jafuri, două crimi", spune nonşalant omul străzii.

Acum, viaţa lui se petrece pe străzile Capitalei. Unde îi mai trece de urât la câte-o şuetă, consumată cu cine ştie ce bani îi mai pică, alături de amicul său, Gologan. Acesta din urmă, tremurând de frig, e ceva mai rezervat în a da declaraţii. "Sunt pe stradă pentru că m-au bătut copiii", spune. "Hai, ne băgaţi undeva sau cum?", îl întreabă de alături Aurel pe unul dintre îngrijitorii de aici, un anume domn Stan, în timp ce şoferul de pe ambulanţă stă să plece în căutare de alţi oameni ai străzii.

"Clienţii"

Locuinţele de la centru sunt nişte containere. Locatarilor le tremură mâinile pe furculiţele de unică folosinţă când dau să muşte din sarmalele primite de la primărie. Mirosul mâncării mai taie din aerul uneori irespirabil de printre paturile de campanie.

Într-una din încăperi, mai multe femei, bine înfofolite deşi stau strânse în jurul unui calorifer electric, spun că sunt deja cliente obişnuite ale adăpostului. Se pregătesc să doarmă. Unele lucrează ziua, pe la supermarketuri, fac curat sau muncesc ce-au mai găsit, cât să facă bani să supravieţuiască. Altele cerşesc.

Într-o română corectă, una dintre femei povesteşte "o întâmplare". Mai exact cum a ajuns în situaţia asta. Istoria ei are detaliile triste şi clasice ale pierderii unei locuinţe revendicate în România. Avea o vilă, cineva a cerut-o, a pierdut procesul, acum locuieşte la adăpostul pentru săraci. A fost proiectant principal în industria azbocimentului. Institutul unde lucra s-a făcut "firme firmuleţe". Acum visul femeii nu pare a include realizări pe plan profesional. Ci mai degrabă să închirieze "o cămăruţă".

O rugăciune şi mâncare

Stan dădea mai devreme zăpada cu o lopata. Acum, îngrijitorul priveşte către dubiţa unor misionari creştini care a tras şi ea în curte, plină cu mâncare pentru cei cazaţi. Îndată, duba cu credincioşi se va muta în camerele oamenilor, unde săracii vor cânta melodii religioase înainte de a mânca ce li s-a adus. Stan nu pare foarte mişcat de scenă. A văzut destui oameni fără adăpost de când lucrează aici, cât să facă un portret al oaspeţilor.

Înainte să ajungă aici, cei care au şanse să devină rezidenţi permanenţi, sunt testaţi de TBC. Apoi, se uită să nu fie violenţi. Cei de la centru stau cu ochii pe ei "să nu se ia la harţă". "Că se mai întâmplă", zice Stan, de sub căciula de blană. De fapt, "dacă vii beat sau drogat, nici nu apuci să intri în centru", zice îngrijitorul.
Citiţi şi:

  • EXCLUSIV EVZ. Primarul Sorin Oprescu a trântit ușa în față oamenilor străzii. Un adăpost cu 250 de locuri, deschis doar pe hârtie
  • S-au dus troienele, acum vin problemele cu gerul şi îngheţul. Ghid de supravieţuire la -25 de grade Celsius