Ce a spus Andrei Rațiu despre transferul de la Rayo Vallecano. Fundașul, realist înaintea finalei UEFA Conference League
- Răzvan Scarlat
- 22 mai 2026, 07:14
Andrei Rațiu. Sursa foto: Facebook
Andrei Rațiu a vorbit înaintea finalei UEFA Conference League dintre Rayo Vallecano și Crystal Palace. Internaționalul român a comentat sezonul său, performanța echipei și posibilitatea unui transfer.
Andrei Rațiu spus că interesul altor cluburi poate apărea după un sezon reușit cu Rayo Vallecano
Andrei Rațiu se pregătește pentru unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale. Internaționalul român va disputa alături de Rayo Vallecano finala UEFA Conference League, programată miercuri, 27 mai, de la ora 22:00, împotriva formației Crystal Palace din Premier League.
Cu câteva zile înaintea partidei decisive, fundașul dreapta în vârstă de 27 de ani a vorbit despre situația sa și despre perspectiva unei schimbări după un sezon în care a avut un rol important la clubul spaniol.
Întrebat despre posibilitatea unui transfer în perioada următoare, Rațiu a transmis că este conștient de interesul pe care îl poate genera evoluția sa, însă spune că atenția lui este îndreptată către obiectivele imediate.
„Da, consider că sunt într-un club bun, într-o ligă bună. Sigur vor veni echipe și se va schimba puțin, bineînțeles, dar sunt într-o situație bună și nu mă gândesc la altceva. Ar fi o performanță bună, încă un pas în carieră.
Știu cum se simte o finală, am fost în echipa lui Villarreal la finala Europa League din 2021, chiar dacă nu am jucat. Ne vom vedea la națională după această finală”, a declarat Rațiu.

Andrei Raţiu. Sursa foto: Instagram/Andrei Raţiu
Andrei Rațiu susține că el și colegii săi au intrat în istoria lui Rayo Vallecano
Rațiu a spus că atmosfera din vestiar este una pozitivă înaintea finalei și consideră că echipa traversează un moment important în istoria clubului.
Fundașul român a transmis că obiectivul grupului este câștigarea trofeului european și încheierea sezonului cu un rezultat important.
„Suntem fericiți ca grup, am făcut istorie pentru club și vom încerca să câștigăm finala, să facem un meci bun. E încă un pas în cariera mea. Am venit făcând lucrurile bine și asta m-a răsplătit”, a spus fundașul, la un post de televiziune.
Andrei Rațiu, apariții în 48 de partide de-a lungul sezonului 2025-2026
În actuala stagiune, Andrei Rațiu a fost unul dintre jucătorii utilizați constant de Rayo Vallecano. Fotbalistul român a adunat 48 de apariții în toate competițiile, perioadă în care a marcat un gol și a oferit patru pase decisive.
Potrivit portalului de specialitate Transfermarkt, fundașul român este evaluat la 18 milioane de euro.