CCR tranşează conflictul de interese

CCR tranşează conflictul de interese

Curtea Constituţională a României ia în discuţie, miercuri, sesizarea a 99 de parlamentari privind proiectul de lege care duce la dezincriminarea conflictului de interese în cazul senatorilor şi deputaţilor ce şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013.

Parlamentul a adoptat recent o propunere legislativă prin care senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriţi de Agenţia Naţională de Integritate.

Propunerea legislativă precizează că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-şi pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv şi nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de 21 august 2013.

Ne puteți urmări și pe Google News