CCR a decis! Când va dicuta sesizarea președintelui Iohannis pe Legea Codului Penal

CCR a decis! Când va dicuta sesizarea președintelui Iohannis pe Legea Codului Penal

Curtea Constituțională a României a decis să discute sesizarea făcută de președintele Klaus Iohannis pe Legea Codului Penal, de-abia pe 17 septembrie.

Astfel, CCR va dezbate pe data de 17 septembrie sesizarea depusă de președintele Iohannis privind modificările Codului Penal, la aceeași dată când se va discuta și obieciile aduse de PNL, USR și PMP și cea a ICCJ pe același proiect.

Klaus Iohannis sesizat CCR în legătură cu modificările aduse de Parlament Lagii nr.78/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

„Termenul de 45 de zile, respectiv de 60 de zile prevăzut la art. 75 alin. (2) din Legea fundamentală este un termen ce privește raporturile constituționale dintre autoritățile publice, respectiv raporturile dintre cele două Camere ale Parlamentului, pe de o parte, și între acestea și Guvern, pe de altă parte. La împlinirea acestuia, dreptul și, totodată, obligația primei Camere competente să dezbată o inițiativă legislativă încetează, legea considerându-se adoptată în forma depusă de inițiator. Ca efect al împlinirii acestui termen, se naște dreptul Camerei decizionale de a se pronunța asupra inițiativei adoptate în condițiile art. 75 alin. (2) și de a decide definitiv. De asemenea, împlinirea acestui termen are consecința imposibilității membrilor primei Camere competente de a mai formula amendamente, dincolo de acest interval de timp stabilit de Constituție propunerile parlamentarilor sau ale comisiilor nemaifiind admisibile. Aceeași este și consecința pentru Guvern care, dincolo de acest termen, nu mai poate formula și depune amendamente cu privire la legea respectivă în cadrul primei Camere sesizate, nu mai poate solicita dezbaterea acesteia în procedură de urgență sau înscrierea ei cu prioritate pe ordinea de zi, toate aceste drepturi putând fi exercitate de Guvern doar în cadrul Camerei decizionale”, se arată în textul sesizării șefului statului, potrivit Administrației Prezidențiale.