Prioritatea de aplicare a dreptului Uniunii Europene nu trebuie percepută în sensul înlăturării sau desconsiderării identităţii constituţionale naţionale, scrie în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a respins o serie de excepţii şi a decis că sunt constituţionale mai multe articole din lege care se referă la înfiinţarea şi operaţionalizarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

„O reglementare specială în Constituţia României o are raportul dintre dreptul naţional şi dreptul Uniunii Europene (…). Astfel, clauza de aderare la Uniunea Europeană cuprinde în subsidiar o clauză de conformitate cu dreptul UE, potrivit căreia toate organele naţionale ale statului sunt obligate în principiu să implementeze şi aplice dreptul UE. Acest lucru este valabil şi pentru Curtea Constituţională, care asigură, în virtutea art.148 din Constituţie, prioritatea de aplicare a dreptului european. Însă această prioritate de aplicare nu trebuie percepută în sensul înlăturării sau desconsiderării identităţii constituţionale naţionale (…) ca garanţie a unui nucleu identitar de fond al Constituţiei României şi care nu trebuie relativizată în procesul integrării europene”, se arată în motivare.

CCR afirmă că, în virtutea acestei identităţi constituţionale, este abilitată să asigure supremaţia Legii fundamentale pe teritoriul României.

„Potrivit clauzei de conformare cuprinse chiar în textul art. 148 din Constituţie, România nu poate adopta un act normativ contrar obligaţiilor la care s-a angajat în calitate de stat membru (…), însă cele anterior arătate cunosc desigur o limită constituţională, întemeiată pe conceptul de „identitate constituţională naţională'”, se precizează în documentul citat.

Principiul statului de drept presupune securitate juridică

Curtea Constituţională menţionează că „principiul statului de drept presupune securitate juridică, respectiv încrederea legitimă a destinatarilor în efectele dispoziţiilor legale în vigoare şi în modul de aplicare al acestora, astfel încât orice subiect de drept să-şi determine în mod previzibil conduita”.

„Or, în măsura în care unele instanţe judecătoreşti lasă neaplicate din oficiu dispoziţii naţionale pe care le consideră ca fiind contrare dreptului european, în vreme ce altele aplică aceleaşi reglementări naţionale, considerându-le conforme dreptului european, standardul de previzibilitate al normei ar fi puternic afectat, ceea ce ar genera o gravă insecuritate juridică şi, implicit, încălcarea principiului statului de drept”, se mai arată în motivare.

Curtea Constituţională a respins, pe 8 iunie, o serie de excepţii, hotărând că sunt constituţionale mai multe articole din lege care se referă la înfiinţarea şi operaţionalizarea SIIJ.

În comunicat, CCR îşi exprimă punctul de vedere în legătură cu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la SIIJ.

„Din perspectiva controlului de constituţionalitate, hotărârea CJUE nu aduce elemente de noutate, nici cu privire la efectele juridice pe care le produc Decizia 2006/928 şi rapoartele MCV întocmite de Comisie pe baza acesteia, stabilind, aşa cum o făcuse în prealabil şi instanţa constituţională română, caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928 şi caracterul de recomandare al rapoartelor MCV, şi nici cu privire la conţinutul Deciziei 2006/928, stabilind că România are sarcina de a colabora cu bună-credinţă cu Comisia Europeană ‘pentru a surmonta (…) dificultăţile întâmpinate cu privire la realizarea obiectivelor de referinţă menţionate'”, susţine CCR.

Reglementările privind înfiinţarea SIIJ

Curtea Constituţională aminteşte că CJUE a stabilit că reglementările privind înfiinţarea SIIJ trebuie să respecte următoarele:

– să fie justificate de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a Justiţiei;

– să fie însoţite de garanţii specifice care să înlăture orice risc care să aducă atingere independenţei judecătorilor şi procurorilor;

– în cadrul procedurii de investigare, judecătorii şi procurorii să beneficieze de dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, de prezumţia de nevinovăţie şi de dreptul la apărare.

„Având în vedere cele trei aspecte asupra cărora s-a pronunţat CJUE, care decurg din dreptul Uniunii şi în special din valoarea statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE, Curtea Constituţională a analizat în ce măsură principiul statului de drept, care are consacrare expresă în dreptul naţional, în art.1 alin.(3) din Constituţia României, este afectat prin reglementările care guvernează înfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi a constatat că acestea reprezintă o opţiune a legiuitorului naţional şi îndeplinesc garanţiile stipulate în Hotărârea CJUE, în acord cu prevederile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) şi în art.21 alin.(1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi, implicit, în acord cu prevederile art.2 şi art.19 alin.(1) TUE”, transmite CCR.

Competenţa instanţei de judecată cu privire la interpretarea şi aplicarea dreptului european

Referitor la competenţa instanţei de judecată cu privire la interpretarea şi aplicarea dreptului european, CCR susţine că, în primul rând, o instanţă judecătorească are competenţa să analizeze conformitatea unei dispoziţii din „legile interne” cu dispoziţiile de drept european prin prisma art.148 din Constituţie şi, în cazul în care constată contrarietatea, are competenţa să aplice cu prioritate dispoziţiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetăţenilor.

În opinia Curţii Constituţionale, declarând caracterul obligatoriu al Deciziei 2006/928, CJUE a limitat efectele acesteia dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, a stabilit că obligaţiile ce rezultă din decizie cad în sarcina autorităţilor române competente să colaboreze instituţional cu Comisia Europeană (par.177 din hotărâre), deci în sarcina instituţiilor politice, Parlamentul şi Guvernul României, şi, pe de altă parte, că obligaţiile se exercită în temeiul principiului colaborării loiale, prevăzut de art.4 TUE.

În concluzie, CCR consideră că hotărârea din 18 mai 2021, pronunţată de CJUE, nu poate fi considerată un element ce poate determina un reviriment jurisprudenţial sub aspectul constatării incidenţei Deciziei 2006/928/CE în controlul de constituţionalitate şi, implicit, a încălcării art.148 din Constituţie.

Pe 18 mai, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că este de competenţa instanţelor naţionale să verifice dacă înfiinţarea Secţiei speciale de investigare a infracţiunilor din Justiţie, care are competenţa exclusivă de anchetare a judecătorilor şi procurorilor, respectă cerinţele prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Potrivit Curţii de Justiţie a UE, „revine instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă reforma care a condus în România la înfiinţarea unei secţii specializate în cadrul Ministerului Public însărcinate cu anchetarea judecătorilor şi a procurorilor, precum şi normele privind numirea procurorilor încadraţi în această secţie nu sunt de natură să facă secţia menţionată permeabilă la influenţe exterioare”.