Cazul Caracal ajunge în Parlament la Comisia de Abuzuri. Bunicul Luizei Melencu merge până în pânzele albe pentru nepoata lui

Cazul Caracal ajunge în Parlament la Comisia de Abuzuri. Bunicul Luizei Melencu merge până în pânzele albe pentru nepoata luiGheorghe Dincă: Sursa foto: Arhiva EVZ

Bunicul Luizei Melencu împreună cu avocata Carmen Obârșanu au depus la Parlament la Comisia de Abuzuri o sesizare legat de modul defectuos în care, spun ei, a fost instrumentat dosarul Caracal.

Potrivit documentelor, mai multe probe au fost împachetate și sigilate cu antetul Poliției Capitalei, din casa lui Gheorghe Dincă. Acestea nu au mai ajuns, însă, să fie expertizate, fiind abandonate în casa lui Dincă din Caracal, acolo unde au fost găsite de reporteri trei ani mai târziu. Din cele care au fost preluate de anchetatori, o parte au fost retrase de DIICOT, care le-ar fi ”secretizat”, interzicându-se deschiderea acestora.

Cum s-au implicat americanii în dosarul Caracal

Avocata mai reclamă și faptul că s-a cerut asistența autorităților judiciare americane, însă acestea au ignorat total acest aspect. Motivul pentru care s-a cerut ajutorul era acela de a se stabili activitatea pe aplicația WhatsApp, și cea de pe mesageria de Facebook a Luizei Melencu, însă nu s-a obținut nicio data.

Ba mai mult aceeași avocată susține că autoritățile americane s-au implicat în anchetă, dar mai mult pentru alterarea ei și nu pentru aflarea adevărului. Doi agenți FBI au venit în România și au făcut o serie de recomandări, care, spune avocata, au dus la alterarea anchetei. Anchetatorii români erau sfătuiți să emită public un comunicat de presă din care să reiasă că nu există probe împotriva familiei Dincă.

O altă recomandare era ”evidențierea posibilității ca Dincă, deși ar urma să fie găsit vinovat de asemenea crime, să fie monitorizat în cazul în care ar fi fost eliberat din închisoare”. În aceeași petiție se mai reclama și faptul că procurorii DIICOT au interzis mamei Luizei să vadă dosarul, iar judecătorul cauzei le-ar fi spus celor două mame ale celor două victime din dosar că:  ”Nu vă caut eu fetele. Căutați-le dumneavoastră. Eu doar îl condamn sau îl achit pe inculpat”. Rămâne de văzut ce vor decide cei de la Comisia de Abuzuri legat de această speță.