Exclusiv EVZ. Cazul bătăii dintre Boureanu și agenții de la Rutieră. Poliţiştii au pus un măturător să șteargă urmele agresiunii

Exclusiv EVZ. Cazul bătăii dintre Boureanu și agenții de la Rutieră. Poliţiştii au pus un măturător să șteargă urmele agresiunii

Evenimentul Zilei a intrat în posesia imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere din Piaţa Charles de Gaulle, din dimineaţa zilei de 9 iunie 2017, când fostul deputat Cristian Boureanu a fost implicat într-un grav incident cu poliţiştii de la Brigada Rutieră. Cel mai important detaliu pe care îl arată acest filmuleţ este acela că, la doar două minute după ce maşina de Poliţie pleacă, cu Boureanu încătuşat, în zonă apare un maturător, care curăţă urmele rămase după conflictul dintre poliţişti şi fostul deputat. Ba, mai mult, pe înregistrare se vede cum poliţiştii îi arată măturătorului unde să cureţe

Înregistrarea în posesia căreia a intrat EVZ este una care a fost foarte căutată după incidentul din 9 iunie 2017. Imediat după incident, avocaţii lui Boureanu au cerut de la Poliţia Locală Sector 1, filmele de pe camerele de supraveghere din Piaţa Charles de Gaulle, ei sperând că pot demonstra astfel că nu fostul deputat l-a lovit peste degete pe poliţistul Ovidiu Andrei.

Poliţia Locală le-a comunicat în acel moment avocaţilor că înregistrarea se află deja la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, care instrumentează dosarul, dar la o săptămână de la incident aceasta nu se afla printre probele administrate de procuror. Se pare că ea a apărut în dosar, abia la o lună după incident, când a fost cerută prelungirea arestului preventiv pentru Cristian Boureanu.

Cum ajuns Boureanu de la o simplă amendă, la dosar penal

Filmul arată că maşina fostului deputat a fost oprită de poliţişti chiar în intersecţia de la Charles de Gaulle la ora 1.33 dimineaţa. Doi poliţişti coboară din maşină şi se duc la geamul pasagerului din dreapta şoferului, unde se afla Cristian Boureanu. Poliţiştii deschid uşa maşinii şi are loc un dialog de 2 minute, pe care îl prezentăm în acest articol, în urma căruia Boureanu le înmânează buletinul celor doi oameni ai legii.

Aceştia se întorc spre maşina poliţiei, de unde revin la uşa lui Boureanu după 30 de secunde. Motivul întoarcerii îl reprezintă un schimb de replici foarte dure între fostul deputat şi Ovidiu Andrei. Acesta este momentul în care situaţia scapă de sub control, deşi în momentul în care i-a înmânat buletinul, Ovidiu Andrei i-a comunicat lui Boureanu că va primi doar o amendă pentru comportamentul său. 

Poliţiştii deschid uşa din dreapta a maşinii şi încep, amândoi, să tragă de Boureanu pentru a-l scoate afară. Înregistrarea arată că acesta este momentul în care şoferul părăseşte maşina. Momentul este important pentru că pe înregistrările prezentate în spaţiul public în vara anului trecut, cei doi poliţişti îi spun şoferului că este martor la injuriile lui Boureanu, în timp ce acesta le răspunde că el nu a auzit nimic, fiind plecat de lângă autoturism.

Înregistrarea arată că şoferul se îndepărtează de zona conflictului şi rămâne retras până când apare un superior din Poliţie care încearcă să calmeze spiritele. După ce trag mai bine de un minut de Boureanu, încercând să îl scoată din maşină, unul dintre poliţişti renunţă şi trage pe dreapta un taxi şi încă o maşină. Acest lucru se întâmplă la 5 minute după ce maşina lui Boureanu a fost oprită în Piaţa Charles de Gaulle.

Boureanu a coborât singur din maşină

Poliţistul se întoarce lângă maşina lui Boureanu şi continuă, alături de Ovidiu Andrei, negocierile pentru a-l scoate pe acesta din autoturism.

La ora 1.38.53 pe înregistrare se vede cum cei doi poliţişti închid uşa maşinii lui Boureanu, nepărând ca vreunul dintre ei să fie rănit.

La ora 1.41.42, fostul deputat coboară singur din maşină, cei doi poliţişti aflându-se în apropiere.

La ora 1.42.19, în Piaţă apare a doua maşină de poliţie, Dacia Duster, cu care Boureanu a fost dus la Secţia de la Udrişte. Din ea coboară comisarul de poliţie, cel care a încercat să calmeze spiritele întrebând ambele părţi ce s-a întâmplat.

El este cel care i-a întrebat pe poliţiştii de ce stau la scandal cu Boureanu atâta timp cât s-a legitimat. În decurs de două minute în zonă mai apar trei maşini de poliţie, Boureanu fiind înconjurat în acel moment de 11 oameni ai legii.

Poliţiştii au cercetat zona după ce fostul deputat a fost reţinut

La ora 1.46 are loc celebrul incident în care Boureanu îl loveşte pe Ovidiu Andrei în zona inghinală, iar acesta îi aplică un pumn în plină figură. Fostul deputat stă întins pe asfalt 21 de secunde şi se ridică ajutat de doi oameni ai legii. După ce aplică lovitura de K.O., poliţistul Ovidiu Andrei se retrage lângă colegul său care filma scena cu telefonul mobil.

Acestea sunt momentele în care iubita lui Boureanu, Laura Dincă, se roagă de poliţişti să cheme o ambulanţă. Totuşi aceştia ignoră cerea şi, la ora 1.47.21, îl încătuşează pe fostul deputat şi îl urcă într-una din maşinile poliţiei. În zonă apare o nouă maşină de poliţie, numărul total al autovehiculelor ajungând la 6 şi al poliţiştilor la 13. La ora 1.49, maşina în care se afla Cristian Boureanu pleacă spre secţia de la Udrişte.

Poliţistul Ovidiu Andrei s-a ţinut de cuvânt şi a chemat televiziunea

Interesant este că mai mulţi poliţişti rămân în Piaţa Charles de Gaulle, după ce incidentul se încheiase. La un minut după plecarea fostului deputat, maşina televiziunii Antena3, ajunge în zonă. Amintim faptul că poliţistul Ovidiu Andrei l-a ameninţat de mai multe ori pe Cristian Boureanu că îl va face vedetă de ştiri, având un prieten la Antena3.

Se pare că şi-a dus la îndeplinire ameninţarea şi chiar i-a chemat pe jurnalişti. Ar părea că din acest moment, înregistrarea nu are ce surprize să mai ofere. Totuşi pe filmuleţ mai apare un element cel puţin interesant.

Poliţiştii par să şteargă urmele de pe asfalt

La ora 1.51 în cadru apare un măturator. În Piaţă mai sunt 3 poliţişti şi o persoană îmbracată civil care vorbeşte cu aceşti. Când măturătorul se apropie de ei, unul dintre poliţişti începe să studieze atent zona de asfalt în care cu câteva minute mai înainte avusese loc bătaia.

La ora 1.51.58, poliţistul indică cu mâna spre locul pe care îl cercetase mai înainte, iar măturătorul începe să cureţe în acea zonă.

După câteva momente indică cu piciorul o zonă aflată lângă bordură, pe care de asemenea măturătorul o curăţă cu atenţie.  În cadru apare încă un poliţist, şi toţi patru se strâng în cerc uitându-se pe înregistrarea de pe telefonului unuia dintre ei, probabil scenele şocante din acea noapte.

După terminarea vizionării, cei patru reîncep cercetarea asfaltului unde a căzut Boureanu, părând că încearcă să şteargă ceva cu tălpile încălţărilor.

Incidentul, minut cu minut

1.33.11 – maşina în care se afla Cristian Boureanu este oprită de Poliţie.

1.34.55 – Fostul deputat îi înmânează buletinul poliţitului Ovidiu Andrei

1.35.47 – Poliţiştii trag de Boureanu pentru a-l scoate din maşină. Lucrurile s-au precipitat după un schimb dur de replici.

1.35.50 – Şoferul fostului deputat coboară din maşină şi se îndepărtează de locul incidentului.

1.36.18 – unul dintre poliţişti trage pe dreapta două maşini, probabil având nevoie de martori.

1.41.41 – Fostul deputat coboară singur din maşină

1.46.01 – Boureanu este lovit în plin de poliţist şi cade pe asfalt

1.49.03 – Maşina de poliţie în care fostul deputat se află încătuşat pleacă spre secţia de poliţie de la Udrişte

1.51.31 – în locul în care a avut loc incidentul apare un măturător. Acesta curăţă insistent locul iar unul dintre poliţişti pare să îi indice unde să măture.

1.54.14 – cei patru poliţişti rămaşi în zonă se uită pe telefonul unuia dintre ei, probabil la înregistrările cu bătaia dintre Cristian Boureanu şi Ovidiu Andrei.

1.56.40 – cei patru oameni ai legii se uită atent în zona în care a căzut fostul deputat, părând că încearcă să şteargă ceva.

Boureanu a întârzita legitimarea pentru că uitase unde are buletinul

Evenimentul Zilei a intrat în posesia unei noi înregistrări din dimineaţa zilei de 9 iunie 2017, când fostul deputat Cristian Boureanu a fost implicat într-un scandal cu poliţiştii de la rutieră. În noul filmuleţ atrage atenţia frecevenţa cu care poliţistul, dar şi iubita lui Boureanu, folosesc cuvinte care nu pot fi reproduse. Ambilor limba română le oferă o expresie alternativă: semne obscene. Dialogul mai ridică un semn de întrebare: Ovidiu Andrei îi spune fostului deputat că au un martor pe care l-au oprit, numai că în acel moment nu exista nicio altă maşină lângă cea a poliţie şi cea a lui Boureanu. Un taxi

Dialog Ovidiu Andrei – Cristian Boureanu

Poliţist Ovidiu Andrei: Buletinul! Daţi-mi buletinul de identitate! (I se adresează lui Cristian Boureanu –n.r.)

Cristian Boureanu: De ce?

Poliţist O.A. – Că aveţi obligaţia să vă legitimaţi în faţa poliţiştilor. Da?!

Iubita lui Boureanu – Nu conduce.

Poliţist O.A. – Aţi stat în dreapta, aţi arătat m..e, aţi înjurat şoferii, aţi înjurat poliţiştii.

Iubita lui Boureanu – Nu a arătat nicio m..e. Eu sunt martoră

C.B. – Laura filmează! Dă-mi buletinul!

Poliţist O.A. – Avem martor acum pe băiatul pe care l-am oprit. Aţi scos mâna pe geam şi aţi arătat m..e la poliţişti.

C.B. – Nu eram noi.

Poliţist O.A. – Daţi-mi buletinul.

C.B. – Laura dă-mi  buletinul!

Iubita lui C.B. – Nu am buletinul tău.

Boureanu realizează că are buletinul în propriul buzunar, îl scoate şi îl înmânează poliţistului.

Poliţist O.A. – Ia-l şi bagă-l la verificat. O să aveţi amendă pentru comportamentul ăsta. (după acest moment poliţistul trânteşte uşa maşinii lui Boureanu –n.r.)