Cazanciuc, la recepția sistemului Patriot: O zi importantă pentru România și istoria ei!

Cazanciuc, la recepția sistemului Patriot: O zi importantă pentru România și istoria ei! Robert Cazanciuc, despre vizita lui Iohannis în Africa. Sursa: Arhiva EVZ

Preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a declarat joi, la baza militară de la Capu Midia, la ceremonia de recepţie a primului sistem de rachete Patriot, că este o zi importantă pentru România şi pentru istoria ei.

"Este o zi aparte pentru Armata Română şi aş spune că este o zi importantă pentru România, pentru istoria ei, care se scrie chiar în aceste clipe. Îmi amintesc perioada cenuşie în care părinţii şi bunicii noştri priveau către orizontul istoriei în aşteptarea americanilor ca o speranţă a eliberării de sub influenţa sovietică, o speranţă a dobândirii libertăţii. Aşa se vorbea atunci. Astăzi trăim visul părinţilor şi bunicilor noştri. Suntem membrii unei generaţii privilegiate, ai unei generaţii care a contribuit la înfăptuirea acestui vis şi la înscrierea ţării noastre pe drumul ireversibil al unei naţiuni care împărtăşeşte valorile democratice şi drepturile fundamentale ale omului", a spus Cazanciuc, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.

Preşedintele Senatului a mai afirmat, referitor la masca de protecţie, că ea este ca un scut care ne apără de un duşman invizibil, opinând că şi în această bătălie cu COVID-19 partenerul american va juca un rol important.

"Această mască ne protejează ca un scut de un duşman invizibil. Tot împreună cred că putem lupta împotriva acestui duşman invizibil şi cred că în această bătălie partenerul american va juca, de asemenea, un rol important. God Bless Romania. God Bless America", a declarat Robert Cazanciuc.

Ne puteți urmări și pe Google News

În încheiere, președintele Senatului a vorbit despre continuarea eforturilor de modernizare și consolidare a capabilităților de apărare ale Armatei Române.

”Dar nu trebuie să oprim aici procesele de transformare, modernizare şi echipare ale Armatei României. Consider că este important să ne consolidăm capabilităţile naţionale de apărare, în vederea contracarării eficiente a tuturor ameninţărilor, să dăm mai multă substanţă componentei de securitate a parteneriatelor strategice şi, nu în ultimul rând, să ne coordonăm şi să colaborăm intens cu celelalte state aliate şi partenere din cadrul NATO”, a susținut Cazanciuc.

Ceremonia de recepţie a primului sistem de rachete sol-aer Patriot a avut loc joi, la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion Bungescu" de la Capu Midia.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, echipamentele principale din compunerea primului sistem Patriot de rachete sol-aer cu bătaie mare din dotarea Forţelor Aeriene Române au început să sosească în România din luna august şi au fost transportate la Centrul Naţional de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion Bungescu", unde se desfăşoară testarea de acceptanţă şi recepţia.